De astăzi e oficial! Maia Sandu a promulgat în această dimineață legea care a intrat în vigoare în momentul semnării decretului. Astfel, simbolurile care reprezintă sau propagă războiul, printre care „Z”, „V” sau panglica Sfântul Gheorghe, sunt interzise în Republica Moldova. 

„Am promulgat legea care interzice folosirea simbolurilor ce promovează agresiunea militară. Legea a intrat în vigoare în momentul promulgării. Acest lucru nu atentează la memoria noastră istorică. Oamenii vor putea să-i comemoreze în continuare pe cei care au luptat în al doilea război mondial. Noi ținem minte sacrificiul eroilor, știm cât de mare a fost prețul. 100 de mii de oameni din Moldova și-au pierdut viața ca noi să trăim în pace. Specularea victoriei din 1945 pentru a promova agresiunea rusă împotriva Ucrainei este inadmisibilă”, a declarat Maia Sandu.

„Războiul bate din nou la ușile noastre. Războiul nu neapărat vine din afară, începe din noi prin intoleranță. E important să păstrăm buna înțelegere între oameni. Calmul și consolidarea e tot ce ne ajută. Moldova este o țară a păcii. De aceea nu putem accepta folosirea în țara noastră a simbolurilor care sprijină sau reprezintă invazia rusă în Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini asociate cu uciderea a mii de oameni. Cei care nu condamnă astăzi războiul sunt ca cei care nu au condamnat la vremea lor pogromul, holocaustul sau deportările. Nu putem admite repetarea lor și ca atrocitățile de astăzi să fie asociate cu memoria eroilor din cel de-al doilea război mondial. Nu există glorie în distrugeri și moarte. Trebuie să spunem un NU ferm războiului și simbolurilor acestuia”, a mai declarat Maia Sandu.

„Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine pot cere uciderea moldovenilor. Nu există glorie în distrugeri și moarte. Războiul nu este pace, iar minciuna nu este adevăr. Trebuie să spunem un NU ferm războiului și simbolurilor acestora. Locul lor este la coșul de gunoi al istoriei. Acei care folosesc simbolurile războiului, vor plăti dur conform legii. Politicienii care promovează și încurajează vrajba, vor fi penalizați”, mai spune Maia Sandu. 

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: