Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut miercuri, 18 mai, un discurs istoric în fața Parlamentului European. Ea a pledat pentru acordarea statutului de ţară candidată a RM la UE. Maia Sandu le-a mulțumit europarlamentarilor pentru susținerea acordată prin votarea unei rezoluții în acest sens și le-a cerut eurodeputaților să susțină Republica Moldova.

„Știm că nu este o decizie ușoară, dar acordarea statutului de țară candidată Republicii Moldova este decizia cea bună”, a spus Maia Sandu.

Discursul său a fost aplaudat puternic de către parlamentarii europeni, informează tv8.md.

„Stimată Doamnă Președintă Metsola, dragă Roberta, Onorați membri ai Parlamentului European,

Mă simt aici printre adevărații prieteni ai Moldovei, în cercul familiei oamenilor noștri. Permiteți-mi, înainte de toate, să vă mulțumesc în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova pentru sprijinul dumneavoastră constant și neclintit pentru Moldova și viitorul său european, în timpuri bune și în momente grele.

Sprijinul dumneavoastră a fost vital pentru menținerea Republicii Moldova pe calea sa democratică și pentru susținerea aspirațiilor oamenilor noștri de a trăi în pace și prosperitate, și de a decide asupra propriului nostru viitor.

Vă mulțumesc pentru această oportunitate de a vă vorbi, într-un moment în care regiunea noastră – și întreaga lume – trece prin cea mai dificilă perioadă din ultimul timp.

După sfârșitul Războiului Rece, noile state independente au avut așteptări mari, legate de un nou început. Un nou început de pace și dezvoltare, care ar lăsa mult în trecut rușinoasele practici de acaparare de teritorii sau de cuceriri geopolitice, de către statele mari.

Cu toții am sperat că lipsa totală de respect față de granițele naționale ale noilor state independente și față de modul de viață ales de acestea nu o să mai reapară. Ne-am așteptat ca zonele tampon și sferele de influență să nu mai ghideze relațiile dintre vecini.

Mai presus de toate, ne-am dorit ca statele să fie tratate ca națiuni cu propriile lor aspirații și că voința și vocea lor vor fi auzite și respectate.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei încearcă să pună capăt acestor speranțe și ne aruncă pe toți cu un secol înapoi în istorie. Pentru că acest război a fost cauzat tocmai de planuri geopolitice de remodelare a regiunii, de împărțire a acesteia în sfere de influență, de acaparare de teritorii.

Rusia a atacat un stat vecin, așa cum au făcut-o marile puteri în trecut, și a declanșat o tragedie de neimaginat pentru ucraineni și întregul continent european.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a fost conceput pentru a transforma Ucraina în ceva ce nimeni nu și-ar dori să fie – o anexă geopolitică a unui vecin mai puternic.

Statele Baltice, bulgarii, ungurii, polonezii, românii, cehii, slovacii și germanii – state libere astăzi – își amintesc prea bine ce înseamnă acest lucru. Am sperat și ne-am așteptat ca acele vremuri să nu se mai întoarcă niciodată.

Totuși, au făcut-o. Cu toții vedem tragediile femeilor, bărbaților, copiilor și bătrânilor ce și-au pierdut casele și pe cei dragi. Cu toții am văzut crime împotriva ucrainenilor, care nu au făcut niciun rău nimănui. Moldova simte profund durerea și tragedia prin care trece Ucraina.

În dimineața zilei de 24 februarie, Moldova s-a trezit cu o nouă, sumbră, realitate. La fel ca mulți din țara noastră, am putut auzi, din biroul meu, bombele căzând peste Odesa.

Distribuie articolul: