Dacă-ar fi să mă iubești vreodată – să mă iubești pentru capacitatea mea bizară de a mă topi într-o idee. Să mă iubești pentru simțul meu cromatic în materie de opinii. Și pentru interpretarea colorată a realității. Să mă iubești ca pe o vioară, flexibilă până la refuz și, doar uneori, duioasă. O vioară care sare peste unele note, iar pe altele le forțează la infinit. Să mă iubești pentru că sunt 100. Pentru că pot deveni cerșetorul de la colț sau artistul adorat. Pentru că înțeleg.

Pentru că nu judec.

Să mă iubești pentru că am înțeles cine sunt. Și pentru că am un simț al empatiei care nu mă lasă să ajung la ceartă. Și, Doamne, cât de plictisitori mai sunt oamenii care nu-ți pot oferi măcar din când în când – câte o dispută ca la carte! Și pentru că uneori gândesc după. Pentru că eman energie, dar mai ales fur energie. Pentru că nu iau lucrurile în serios. Și pentru că zic prea des adevărul.

Pentru că tac. Mult. Pentru că vorbesc. Mult.

Pentru că iau decizii greu. Și pentru că iau decizii repede.

Pentru că îmi schimb părerile între ani. Și pentru că uneori roiesc prea multe suflete în jurul meu, iar uneori nici al meu nu este tocmai breaz.

Pentru că sunt ocupată mereu. Și pentru că deja nu am griji, am mereu ceva de făcut.

Iar dacă ai să găsești un motiv în plus să mă iubești – să fii tu acela.

Distribuie articolul: