Cititul are un rol important în formarea capacităților copilului, ajutându-l să-și dezvolte memoria, imaginația și vocabularul. Din păcate generația de astăzi este mai atrasă de gadgeturi decât de cărți. Copii ar petrece toată ziua cu telefonul în mână, lucru care nu e deloc sănătos. Cum ne convigem copii să citească? Avem sfaturi de la specialiști: 

Citește-i copilului cu voce tare

Îi poți citi copilului tău încă de când acesta are 9-10 luni. La această vârstă este indicat să îi citești 15 minute, iar dacă copilului are 5 ani îi poți citi chiar și o oră. Este foarte important să îi creezi copilului o atmosferă relaxantă. Cel mai bine e să îi citești înainte de somn, atunci copilul este cel mai dispus să fie atent și să memoreze mai ușor ce îi citești.

Faceți din citit o tradiție de familie 

Cel mai bine este să îl convingi pe copil să citească printr-un joc. Dacă aveți mai mulți copii îi puteți aduna o dată pe săptămână și fiecare să citească pentru celălalt un fragment din cartea lui preferată. Le poți spune că personajele și eroii lui preferați fac la fel, astfel s-ar putea să îi crești interesul pentru citit.

Este important ca cititul să devină o tradiție, adică să aibă o frecvență. Dacă azi copilul citește și apoi intervine o pauză de o săptămână s-ar putea să nu ajungeți nicăieri.

Un alt truc pe care îl puteți face este să mergeți împreună la bibliotecă sau la librărie și să îl lăsați pe copil să aleagă, iar după asta să mergeți în parc să mâncați o înghețată, astfel copilul o să fie atras să mai meargă la cumpărat cărți.

Permite-i copilului să aleagă el cărțile 

De cele mai multe ori părinții citesc sau oferă copilului cărți pe care le cunosc din copilăria lor și cred că s-ar putea să le placă și copiilor. S-ar putea să fie un pas greșit. Cititul trebuie să fie un hobby și o plăcere pentru copil, dar nu ceva plictisitor care nu îi face plăcere. Dă-i voie copilului să aleagă ce vrea el, desigur din variantele potrivite pentru vârsta lui.

Citiți mai puțin, dar  mai des

Dacă copilul tău abia începe să citească nu este indicat să îl forțezi să citească ore întregi. Este mai bine să facă pauze. Copilul trebuie să se simtă liber, tot ce este prea mult îl va face să se plictisească și să urască acea activitate.

Fiți exemplu

Știm foarte bine că micuții sunt ca un burete în primii ani de viață. Vor absoarbe tot ce vor vedea. Dacă tu ca părinte stai mereu cu telefonul în mână, nu te aștepta ca cel mic să prefere cărțile. Copii fac ceea ce văd la părinți. Atunci când te va vedea mai des cu cartea în mână va fi foarte curios să afle și el ce sunt cărțile.

Succes!

Foto: kidsforlearning.com

Distribuie articolul: