Sala largă cu geamuri mari pe dreapta este inundată de o liniște profundă, perturbată, pe alocuri, de mișcările ritmice ale unui stilou ce așterne grațios litere și cifre pe pagini albe. Pe masa din lemn stau aranjate două clituri de caiete cu copertă verzuie. Un bărbat tânăr, concentrat, analizează fără grabă informațiile lăsate de elevi între rânduri. În stânga, pe un perete imens stau cuminți, îngrădiți între rame dreptunghiulare, scriitorii clasici. Liniștea clasei pustii este reconfortantă pentru Cristian Serdeșniuc, profesorul de „inimă” română de la Gimnaziul-Grădiniță „Constantin Negruzzi” din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, notează Agora. 

Atunci când a decis să se facă dascăl, Cristian Serdeșniuc intuia că întreaga sa activitate va fi, întâi de toate, despre spargerea stereotipurilor. Cu toate acestea, n-a avut niciodată nicio îndoială că anume meseria de pedagog este brățara sa de aur. Spune că încă din copilărie și-a dorit să intre într-o sală de clasă, să predea, să scrie pe tablă și să devină prietenul elevilor săi.

„Am ales să lucrez acolo unde mă simt util, de fapt unde mă simt așteptat. Am depus mari eforturi pentru a ajunge aici, în fața elevilor, printre cărți și caiete, în căutarea marilor rosturi umane. Chiar dacă părinții, inițial, au dezaprobat alegerea mea, cunoscând realitățile sociale, imaginea profesorului în societatea contemporană, munca continuă și stresul permanent la care suntem supuși, am îndrăznit, fără niciun regret, să mă dedic școlii, copiilor și educației viitorului. Nu cred că ar exista o altă meserie să mă reprezinte atât de bine, unde m-aș simți atât de liber și unde prezența mea ar fi atât de hotărâtoare”, spune profesorul din satul Tîrnova.

Pentru că este propulsat prin viață de dorința continuă de auto-perfecționare, Serdeșniuc nu încetează nici pentru o clipă să-și lărgească orizonturile

Vorbește cu modestie despre reușitele sale, dar are multe de spus despre ce și cine-și dorește să devină. Este convins că profesorii prezentului au în față mult mai multe sarcini decât predecesorii lor. Asta pentru că elevii prezentului sunt alții, cu alte cerințe, cu alte posibilități, cu alte prerogative.

„Nu poți fi un bun pedagog limitându-te la un arsenal de cunoștințe teoretico-practice. E nevoie de dăruire, de multă răbdare, de sensibilitate, căci elevul contemporan are nevoie, în primul rând, de socializare. Mi-am propus să le fiu un bun ascultător, o persoană de încredere, un dascăl care să-i ajute să depășească anumite bariere emoționale, știindu-le greutățile individuale”.

Atunci când a spus cu voce tare că vrea să se facă profesor, voci care veneau din toate părțile îi sugerau să se răzgândească, să-și revadă decizia. Nimic nu l-a putut convinge să renunțe.

Recunoaște că școala de azi este alta decât școala prin care a trecut și el, la vremea sa:

„Elevul de astăzi este „nerăbdător”. El caută mereu soluții după propriile viziuni și pasiuni, așa că uneori trebuie să le accepți justificat opinia și să le oferi posibilitatea de a gândi deschis. Tehnologiile au și un avantaj, pentru că ne oferă posibilitatea să comunicăm și la distanță. Elevii recurg la gadjeturi pentru că duc lipsă de comunicare, dat fiind faptul că o bună parte din părinții acestora sunt plecați peste hotare, iar o altă parte nu se descurcă la educația copiilor. Elevii se retrag în acel spațiu virtual pentru că Internetul le poate oferi spațiu de recreare, meditare și intimitate, pe când noi, adulții?!”

Pandemia a pus profesorii din întreaga lume în fața unei realități ce părea de ne-imaginat acum câteva luni. Cristian Serdeșniuc recunoaște cu onestitate că eficiența orelor petrecute în regim online este destul de mică.

Cristian Serdeșniuc își dorește să cucerească culmile succesului, dar nu face din acest obiectiv principalul scop al vieții.

„Pentru a fi un dascăl de succes trebuie să fii sincer, să fii deschis schimbărilor permanente, să ierți foarte mult și să muncești continuu asupra propriei imagini. Un dascăl de succes e cel care reușește să-l cucerească pe cel mai neascultător elev, să nu facă diferențiere, să-i accepte pe toți în mod egal și să le fie exemplu bun în toate. Nu poți cere de la un elev dacă nu-i oferi  un model de inteligență și educație. Copilul te vede, te simte, te înțelege și nu poți fi fals. Încredere o poate pierde destul de repede, căci dacă ceri trebuie să-i oferi mai întâi tu”, explică Serdeșniuc.

O altă filozofie din viața profesorului de la Tîrnova este că singurele forțe pe care te poți baza cu adevărat sunt forțele proprii:

„Elevii vin și se duc, promoții după promoții. Unii ne uită imediat, alții peste anii devin tot mai străini, iar o bună parte din părinții elevilor îți poartă respect doar cât le înveți copiii. Niciodată nu trebuie să aștepți aprecierea cuiva. Am înțeles că invidia e mare și vine timpul când și cei mai buni prieteni nu se bucură de performanța ta. Pegagogii buni rezistă, indiferent de scenariile vieții. Succesul aparține oamenilor insistenți”.

Nu ține minte să-și fi dorit vreodată să plece din Moldova pentru că anume aici a descoperit frumusețea vieții și tot aici a început să-și trăiască aievea visul vieții – cel de a deveni profesor.

Sursă: Agora

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: