Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc vineri, 9 august, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, ocrotitorul medicilor și tămăduitorul bolnavilor. În popor, acesta mai este cunoscut sub numele de „Pintilie Călătorul”.

Minunile săvârșite de el în timpul vieții au devenit faimoase, aducându-l chiar și pe tatăl său păgân la credință. După moartea tatălui său, Pantelimon și-a împărțit averea săracilor și a practicat medicina în numele credinței, fiind numit „doctor fără de arginți”. A fost decapitat la ordinul împăratului, iar moaștele sale sfinte se găsesc astăzi în biserici din întreaga lume. Sfântul Pantelimon este considerat patronul spiritual al medicilor și tămăduitorul suferinzilor.

Se spune că în această zi „se călătorește vara”. De Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și aceasta începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna.

În această zi, se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii.

Totodată, se împart multe fructe, pentru ca roada să nu fie viermănoasă anul următor. De asemenea, se mai spune că oamenii care lucrează în ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

Sunt sărbătoriți și cei care poartă numele sfinților, iar în unele localități este hram.