Armata Germaniei şi-a luat rămas bun de la Angela Merkel, joi, în cadrul unei ceremonii solemne, care a avut loc la Berlin, la sediul Ministerului german al Apărării. Angela Merkel își va încheia în curând cei 16 ani de mandat. 

Cancelarul german a ales pentru acest eveniment trei cântece interpretate de fanfara militară: un imn creștin, un vechi șlagăr melancolic și o piesă punk din 1974, văzută la acea vreme drept o critică la adresa republicii socialiste în care Angela Merkel și-a trăit tinerețea.

La ceremonie, au încercat-o sentimente diverse pe cea care timp de 16 ani a fost considerată cea mai puternică femeie din Europa: a fost văzută râzând, dar și lăcrimând.

Din cauza restricțiilor legate de COVID, evenimentul a fost mai discret decât cele ale predecesorilor săi. Au participat doar 200 de invitați – oficiali de rang înalt, inclusiv preşedintele Frank-Walter Steinmeier, dar şi oameni obișnuiți. 

În noiembrie 2005, Angela Merkel a devenit cancelar federal şi prima femeie care a ocupat această funcţie în istoria Germaniei. A fost realeasă în 2009, 2013 şi în 2018.

Reamintim că Angela Merkel a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat de cancelar la alegerile legislative care au avut loc în 27 septembrie. Mandatul femeii de fier se va încheia pe data de 8 decembrie, când va fi instalat în funcţie cancelarul Olaf Scholz.

Mai multe fotografii din cadrul evenimentului:

Sursa: digi24.ro