Seara de Crăciun a fost a moldovenilor în cadrul concursului X Factor, de la Antena 1 România. Cei care au impresionat cel mai mult însă, se pare că au fost băieții din Trupa Bravissimo, în frunte cu Ion Brătescu. Aceștia au ales stiluri tottal diferite, dar și zone geografice absolut contradictorii – show-uri care le-au asigurat admirația publicului și un bilet în finala concursului.

În debut, Art Grup Bravissimo a declarat că vor avea un Crăciun greu, deoarece nu vor fi alături de cei dragi. Însă erau foarte încurajați că vor fi împreună cu Horia Brenciu, juratul care îi curează în concurs.

Pentru că aveau să cânte despre străinătate și pentru că tânjeau după familie… Surprize-surprize! Cei de la X Factor au adus membrii familiei fiecărui membru din Bravissimo pentru ca aceștia să fie împreună de Crăciun.

În a doua gală live din sezonul V de la „X Factor”, trupa Bravissimo a cântat un minunat colind – „Colindul celui fără de țară”, din repertoriul lui Tudor Gheorghe, dar și melodia „Jungle Book Theme”. Ne-au teleportat cu adevărat în atmosfera de Sărbătoare și s-au cățărat pe liane într-un spectacol al junglei muzicale.

„X Factor a demonstrat că publicul este cel mai important. Să știi Horia că noi nu o să te dezamăgim și o să dăm tot ce avem pentru că mai avem emoții și pentru alte piese.Noi suntem oameni cu dispoziție bună mereu, iar acum, dacă avem în repertoriu o piesă foarte veselă, normal că o să ne arătăm și nebunia din noi”, au declarat interpreții înainte de a urca pe scenă.

„Este răsărit și apus. Ca atare, la mine este plâns și râs. Am zis să cream o clipă de nebunie cum nu a avut nimeni niciodată. Deci nu pot să uit cum le-am spus acum câteva săptămâni. Vedeți că pentru Gala a doua avem niște momente din cărțile junglei. Acest moment este unul din preferatele mele și sper de data asta, să fie unul din preferatele telespectatorilor. Dacă telespectatorii nu vor zâmbi la primele trei măsuri, nu o să câștig X Factor sau Bravissimo o să plece acasă,” a declarat Horia Brenciu, antrenorul băieților de la Bravissimo, citat de Diez.md. Iată cea de-a doua interpretare a trupei din semifinală.

bravissimo 1Ștefan: „Surpriză mare. Horia, iai pus într-o altă lumină și într-o altă montare scenică. Mă obișnuisem să vă aud cântând foarte bine. A fost un moment de care eu m-am bucurat și cred că toată lumea a făcut la fel”

Delia: „Pe mine m-ați distrat pentru că am văzut un spectacol și îmi place să văd asta.”

Horia Brenciu: „Este un moment pe care l-am gândit de foarte multă vreme dar nu aveam cui să îl dau. Mulțumesc din suflet coregrafei noastre care m-a ajutat să combin mișcările lor extrem de frumoase. Aș fi vrut să se bucure de acest moment Ioan Luchian Mihalea (n.r compozitor, dirijor și realizator de televiziune român) cel care m-a învățat că nebunia în spectacol este esențială și vă mulțumesc frumos că din nebunia voastră ați creat un moment aplaudat de toată lumea.”, scrie Diez.

Art Grup Bravissimo sunt printre cei patru finaliști ai concursului X Factor România, sezon V. Andrei Ioniță și Anastasia Ursu nu au acumulat voturile necesare pentru a se califica în finală. În Marea finală mai este o basarabeancă, adolescenta de 14 ani, Xenia Chitoroagă.

Foto: xfactor.a1.ro