De câte ori ai trecut în preajma unor câmpuri pline cu viță-de-vie sau chiar în preajma unor livezi tinere? Nu-i așa că foarte des practici acest lucru? Dar de câte ori te-ai întrebat ce se ascunde în spatele acestor câmpuri? Eu zic să descoperim împreună, și de ce nu, să vă provoc data viitoare să faceți un mic popas. 

Când admiri un câmp cu viță-de-vie din geamul automobilului, îți pare că este nelimitat și nu-i mai găsești finalul.

După ce am decis să văd totuși ce se ascunde după aceste câmpuri îngrijite și muncite cu atenție, am descoperit un colțișor de rai. Ca să străbați în el, trebuie să treci pe o cărărușă deja bătătorită.

Pe de altă parte, ți se deschide imaginea spre un teritoriu cu automobile părăsite și nu doar. Și acestea contează pentru o impresie generală.

Cel mai mare plus al acestor câmpuri este cerul. El devine tot mai aproape, apusul mai cald, iar rutina parcă se tot îndepărtează. Deci, dacă ai nevoie de un refresh, cu siguranță trebuie să faci un popas pentru măcar 20 de minute. Această priveliște o puteți găsi pe drumul spre satul Donici din raionul Orhei.

 

Distribuie articolul: