Angelina Jolie demonstrează încă o dată că nimeni nu-i poate lua titlul de „Cea mai frumoasă femeie din lume”, indiferent de trecerea anilor. Are 42 de ani și, în ciuda faptului că a slăbit considerabil, arată extraordinar de bine, iar asta o dovedesc și fotografiile surprinse cu ea la cel mai recent eveniment.


Miercuri, vedeta a participat la un eveniment dedicat femeilor organizat de revista The Hollywood Reporter în Los Angeles și Angi, nu numai că a spus DA invitației, ci a urcat pe scenă pentru un discurs puternic legat de modul în care femeile de la Hollywood pot inspira femeile din întreaga lume.

Încrezătoare în sine, Jolie a apărut aproape nemachiată, doar cu ochii ușor conturați cu un creion negru și buzele hidratate cu un gloss. Un look diferit față de make-up pe care îl poartă pe la evenimente, cu buzele accentuate cu ruj roșu sau ochii machiați în stilul smokey eyes.
Apariția sa a demonstrat că frumusețea unei femei nu stă în makeup și nici în hainele pe care le poartă, ci în naturalețe. Chiar și așa, cu minimum de retușuri, actrița a părut mai tânără și mai radiantă, iar părul aranjat diferit, în bucle lejere, a contribuit la această înfățișare. A purtat o salopetă lungă, neagră, dintr-un material semitransparent și cu o broderie strălucitoare, un model care i-a venit ca turnat.

Vezi și: Angelina Jolie a fost cea mai frumoasă la conferința ONU! Actrița a purtat o rochie elegantă (Foto)

Sursa: okmagazine.ro

Distribuie articolul: