Ceea ce a trăit Anastaia Ursu în 2015 merită pe bună dreptate titlul de „provocarea vieții”. Pentru a se căli și a deveni invincibilă, a ales calea competițiilor: mai întâi la Eurovision, după care la X Factor România, acolo unde a ajuns până la galele live. Azi, este omul care sfițește locul. Este în continuare îndrăgostită; fericită că a avut un mentor precum Delia, că a avut parte de atâta susținere din partea oamenilor dragi și a revenit la Chișinău nu doar cu un look nou, ci și cu o mulțime de relații noi de prietenie! Majoritarea fanilor spun că este o luptătoare și nu se înșală. 2015 i-a oferit Anastasiei Ursu câteva lecții importante, iar care sunt ele, am aflat chiar de la ea.

1. Mereu vei avea lângă tine oameni care îți vor spune că e imposibil să realizezi ceva ce ți-ai pus în plan. Să ai scopul în față și nu mai asculta pe nimeni.

Istorioara pe care mi-a povestit-o un reporter de la X Factor:

A fost odată un grup de broscuţe și ele vroiau să întreacă. Țelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră deja mulţi spectatori pentru a urmări cursa şi a le încuraja pe broscuţe.

Cursa urma să înceapă… Totuşi… Dintre spectatori nu credea niciunul că vreuna din broscuţe va reuşi să ajungă în vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamaţii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reuşi niciodată să ajungă sus!” sau: „Nici nu au cum să reuşească: turnul este mult prea înalt!”

Broscuţele începuseră să cedeze … Cu excepţia uneia, care se căţăra vioaie mai departe…

Spectatorii continuau să strige: „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!”. Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau cursa… Doar una singură se căţăra, consecvent, mai departe… Nu vroia în niciun fel să se oprească! Într-un final, renunţaseră toate, cu excepţia acelei  broscuţe, care cu o imensă ambiţie şi rezistenţă reuşi să ajungă singură în vârful turnului! După asta, toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum de a reuşit broscuţa să ajungă, totuşi, în vârf, după ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa!

Unul dintre spectatori a mers la broscuţă ca s-o întrebe despre cum de a reuşit să facă un efort atât de mare şi să ajungă în vârful turnului. Și aşa află că… broscuţa învingătoare era SURDĂ!!!

2. Fii gata pentru surprize. În aceste momente pe care ți le oferă soarta, simte-te liber să improvizezi. Cele mai reușite idei se nasc din întâmplare.

3. Să nu-ți fie teamă să te deschizi oamenilor. Niciodată nu știi: poate că cineva dintre ei îți este prieten. Cu cât tu ești mai bun cu ei, cu atât ei vor fi mai empatici și receptivi cu tine. Legea bumerangului funcționează!

10336702_1173195236041108_3748216029350645970_n

4. Niciodată nu-ți face impresii despre om privindu-l la TV. Imaginea de pe sticlă poate să te ducă în eroare.

5. Nu-ți fie frică să încerci ceva nou sau ceva ce ți se pare greu. Eliberează-te de barierele pe care ți le-ai zidit singur și lasă-te dus de val.

page

6. Permite-ți să greșești. E OK să nu-ți iasă ceva din prima dată.

7. Chiar dacă ești supraocupat, nu uita să-i suni pe cei dragi. Îți ia doar cateva minute.

8. Nu-ți lărgi stomacul de sărbători, că mai apoi îți va fi foarte greu în săla de sport și rușine pe scenă. 🙂

9. Nu lucra fără zile de odihnă, căci peste ceva timp, vei cheltui toți banii câștigați pe tratament.

10. Nu fă ceva ce contravine moralității și sufletului tău. Sunt alte mii de căi pe care poți să le încerci. Mergi pe acea cale, care te face fericit!

Foto: Miss M, Arhiva Personală, X Factor

Distribuie articolul: