Soția agricultorului găsit împușcat în cap pe un câmp din Florești, Natalia Cazacu, susține cu tărie că Andrei a fost „omorât de cineva apropiat”. „El purta o cruciuliță cu un lanț la gât, care a dispărut în momentul în care a fost ucis. A reapărut în casa noastră, la praznicul de pomenire, în a treia zi. Cineva care i-a făcut rău a pus-o acolo”, a povestit femeia într-un monolog cu Dorin Galben, scrie UNIMEDIA.

 

„A fost împușcat, a fost omorât cu mare cruzime”

„Spunem cu toată certitudinea că nu a fost o sinucidere. A fost împușcat, a fost omorât cu mare cruzime. Noi am așteptat cu mare, mare drag cel de-al treilea copil și nicidecum nu putea soțul să facă una ca asta. Era foarte mult și mândru că o să se nască al treilea băiat.

La două luni după tragedia noastră s-a născut cel de-al treilea băiat. Îmi pare foarte bine, măcar că am reușit împreună să hotărâm numele – Mihăiță.  Marea mea durere și regret este că băiatul nu o să-și vadă niciodată tatăl și tatăl nu o să-și cunoască băiatul. Unicul lucru pe care vreau să-l fac este dreptate și ca copiii să știe că tatăl lor a fost un om bun și nu a procedat în felul acesta.

Într-o clipă pot să spun că ni s-a năruit toată familia și toată viața noastră. De ce? Pentru că a decedat, a murit cel mai bun soț și cel mai bun tată, lăsând în urmă trei copii care aveau o foarte mare nevoie de el. Îmi pare rău că n-a reușit să-și cunoască cel de-al treilea fecior și că feciorul nu va avea ocazia să-și cunoască tatăl. Avea doar 35 de ani, dar era foarte ambițios și foarte credincios. Mereu mergea la biserică și era foarte bucuros că a avut ocazia să meargă pe Muntele Athos și la Ierusalim. De pe câmpul lui, Andrei a ajutat foarte mult lăcașurile sfinte, mănăstirile, bisericile. Era foarte mândru că a construit o cruce metalică, iluminată, foarte mare, pe o colină din satul său natal, chiar la intrarea în sat. Crucea este foarte frumoasă, luminează. Pentru acest act și multe, multe alte acte de caritate, a fost decorat cu Ordinul Bisericesc de gradul III. Mereu a avut frică de Dumnezeu. Casa noastră era plină de icoane. El nu putea să facă lucrul acesta, nici într-un caz. Asta este exclus”, povestește femeia.

„Ziua de 17 noiembrie 2024 ne-a schimbat radical viața”

„Ziua de 17 noiembrie 2024 ne-a schimbat radical viața. Această zi are o însemnătate mare pentru noi, pentru că exact în aceeași zi, pe 17 noiembrie, cu șapte ani în urmă, a decedat tatăl lui Andrei. A decedat în mâinile lui, mergând spre spital. Andrei a suferit foarte mult după aceasta. L-a marcat profund. Știa foarte bine ce înseamnă să crești fără tată, să fii fără un sprijin, fără un ajutor.

Era o zi obișnuită, ca toate celelalte. Dimineața, ca de obicei, ne-am sculat, am băut cafeaua împreună și am mers la muncă. Am plecat dimineață, nu trecuseră nici cinci minute, când mi-a spus că sunt puțini lucrători astăzi, doar el și angajatul verișorului său. Mi-a zis: „Se descurcă singur fără mine, vin acasă.” A venit acasă, a mai stat puțin, s-a jucat cu copiii, apoi a plecat la benzinărie să rezolve ceva și s-a întors din nou acasă. Noi eram deja gata să plecăm în satul lui natal, unde organizam masa de pomenire a tatălui său.

Acolo am început pregătirile, eram toți ocupați cu masa, pentru că am făcut-o la școala din satul Prajla. Mama soacră, cumnata Victoria, toți am participat la organizare. Preotul a sosit la ora 12:30. Toți am stat la masă. Părintele a spus că nu poate rămâne mult, pentru că mai avea un alt praznic. A stat puțin, a binecuvântat masa și le-a spus mesenilor: „Voi mai stați, nu vă grăbiți, eu trebuie să plec.”

Între timp, Andrei a primit câteva apeluri. Îl suna cineva insistent. Era clar că era o persoană apropiată, pentru că tonul conversației era diferit față de când vorbea cu cineva mai străin. Apelurile au fost atât de insistente încât le-au auzit și tatăl meu, și părintele”, adaugă aceasta.

„Toți știau deja, dar se temeau să-mi spună, pentru că eram în ultimul trimestru de sarcină”

„La mama soacră am mai stat puțin acolo și, între timp, îl sunam pe Andrei să vină să ne ia. Îl sunam și eu, și sora lui Andrei, dar nu răspundea. Victoria a zis: „Haideți că vă conduc eu acasă.”

Ne-a dus Victoria acasă, noi am stat, îl așteptam și tot îl sunam. Ba eu, ba feciorul lui Andrei îl sunam, pentru că ne înțelesesem să mergem la Bălți să cumpărăm niște hăinuțe de iarnă pentru copii. Îl sunam insistent, dar niciun răspuns. Stăteam cu copiii acasă și, din când în când, tot încercam să-l sun pe Andrei, dar el nu răspundea.

La un moment dat, am primit un apel. Stăteam cu copiii și am primit un apel de la antrenorul băiatului. Antrenorul m-a întrebat: „Totul e bine la voi?” Dar, după tonul vocii lui, am simțit că ceva nu era în regulă. Am simțit imediat că se întâmplase ceva. I-am răspuns: „Totul este bine, doar că Andrei nu răspunde la telefon de ceva timp.”

După acel apel, am început să mă gândesc tot mai mult, mi s-a strâns inima și am început să intru în panică. Am început să-i sun pe toți: pe fratele meu, pe părinți, pe sora lui Andrei, pe Victoria.

Toți știau deja, dar se temeau să-mi spună, pentru că eram în ultimul trimestru de sarcină.

La telefon nu-mi spuneau nimic, dar am auzit-o pe mama plângând foarte tare. Atunci mi-am dat seama că ceva era grav. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Am insistat: „Ce e cu voi? Spuneți-mi!” Mama mi-a zis doar atât: „Eu ajung la tine.”

Au venit toți, au lăsat-o pe mama cu mine și apoi au plecat în grabă. Eu nu înțelegeam nimic. Mama, între timp, a început să-mi explice, dar o făcea cu grijă, încercând să mă liniștească. A început să-mi spună încet: „Of, Doamne… S-a întâmplat ceva cu Andrei, dar l-a luat ambulanța.”

Atunci, am început să caut numere de telefon ale medicilor, să întreb unde l-au dus, să aflu ce s-a întâmplat. Când mama a văzut că încerc să găsesc doctori, a izbucnit în plâns și mi-a spus printre lacrimi: „Andrei nu mai este. Nu mai trebuie să cauți medici…”

„El nu putea să facă asta”

„Mai ales că aștepta foarte mult băiatul și eram practic pe ultima sută de metri. Nu putea să facă una ca asta, să plece fără să-și vadă copilul. Asta este exclus. Nu exista niciun motiv pentru care să-și ia viața.

Este exclus, pentru că, da, sunt probleme, mai ales în agricultură, dar nu era vreo problemă atât de mare încât să-l ducă la un asemenea gest. Orice obstacol întâmpina, găsea mereu o soluție. Au fost momente și mai grele în viața noastră, dar el a reușit să treacă peste toate.

Mai ales că avea mulți prieteni și multe cunoștințe, oameni care l-ar fi ajutat oricând. Nu avea cum să ajungă în punctul acela, pur și simplu nu se leagă.

Zilele de după moartea lui Andrei au fost un coșmar pentru mine. Toți prietenii și cunoscuții spuneau că Andrei nu putea să facă așa ceva. Dar, pe de altă parte, erau și persoane care, insistent, repetau că a fost sinucidere.

Iar asta mi se pare suspect. De ce ar insista cineva atât de mult că el și-a luat viața, când știa clar că nu era capabil de așa ceva? Ceva nu se leagă”, spune aceasta.

„Lume spune cine ar fi putut să comită acest omor. Cazul stă pe loc”

„Lumea vorbește și sunt oameni care par a fi suspectați. Oamenii nu pot fi amăgiți. Ei vorbesc și spun mai multe decât noi, știu mai multe decât noi. Lumea strigă cine ar fi putut să comită acest omor. Dar poliția pare că nu face nimic și bănuiesc că ascund ceva.
Mai este un moment foarte important care îmi trezește suspiciuni. Andrei avea la gât o cruciuliță cu un lanț. A dispărut când el a fost omorât. Și a reapărut în casa noastră, la praznicul de pomenire, în a treia zi.  Eu presupun că persoana care i-a făcut rău a pus-o acolo intenționat, ca noi să o găsim. Mă gândesc că a vrut să ne inducă ideea că Andrei era un om credincios și că nu ar fi putut să facă așa ceva, având crucea la gât”, mărturisește Natalia.

Femeia mai spune că numai cei din cercul lor de apropiați ar fi putut să comită acest omor, întrucât în ziua pomenirii, au fost prezenți doar ei.

Urmărește întreaga poveste aici.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: