Muzeele, casele de cultură, școlile sportive și taberele pentru copii, aflate în prezent în gestiunea consiliilor raionale, urmează să fie preluate de primăriile din centrele de raion.

Totodată, rețeaua instituțiilor de învățământ general urmează să fie transferată, începând cu anul 2027, Ministerului Educației. Despre aceasta a comunicat secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în cadrul emisiunii de la ONE TV, comentând reforma administrației publice locale, scrie cotidianul.md.

Potrivit oficialului, reforma presupune redistribuirea competențelor care în prezent sunt atribuite administrațiilor raionale între autoritățile centrale și cele locale.

„Aceasta a fost o formă de organizare de origine sovietică, însă este foarte important de menționat că toate competențele care, la moment, mai rămân la nivelul raioanelor vor trece la primării sau la alte subdiviziuni teritoriale ale autorităților centrale. Știm că, începând de anul viitor, rețeaua școlilor va fi coordonată de Ministerul Educației”, a declarat Alexei Buzu.

Buzu a explicat că instituțiile de cultură, precum și organizațiile destinate desfășurării activităților pentru copii și tineri, vor trece în gestiunea primăriilor centrelor raionale. Este vorba despre muzee, case de cultură, colective concertistice, tabere pentru copii, școli sportive și școli de artă.

Totodată, rețeaua de drumuri, cu excepția drumurilor de importanță locală, urmează să fie transmisă în gestiunea autorităților centrale.

„Rețeaua de drumuri, cu excepția drumurilor locale, va trece în administrarea autorităților centrale, iar muzeele, casele de cultură, colectivele concertistice, taberele, școlile sportive și școlile de artă — în gestiunea primăriilor centrelor raionale”, a declarat Buzu.

Secretarul general al Guvernului a subliniat că reforma nu presupune lichidarea acestor instituții, ci doar schimbarea autorităților responsabile de gestionarea acestora.

Amintim că Republica Moldova se pregătește pentru una dintre cele mai ample reorganizări administrativ-teritoriale din ultimele decenii. Se preconizează desființarea a 32 de raioane, care vor fi înlocuite cu trei regiuni — Nord, Centru și Sud — cu competențe mai limitate și un aparat administrativ redus.

Municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul, autonomia Găgăuziei va rămâne neschimbată, iar Taraclia va deveni municipiu de nivelul doi.

Reforma, prezentată de Guvern la 1 octombrie, prevede transferarea mai multor competențe și servicii către primării, lichidarea consiliilor raionale și alegerea consiliilor regionale la alegerile locale din 2027.

În paralel, Guvernul intenționează să reducă numărul primăriilor de la 892 la 292, astfel încât fiecare dintre acestea să deservească cel puțin 3 000 de locuitori.

Distribuie articolul: