Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, se pronunță împotriva decuplării Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Diplomatul avertizează că o asemenea separare ar putea îngreuna parcursul european al ambelor state.

Invitat în emisiunea „Rezoomat” de la Realitatea TV, Rohovei a declarat că Republica Moldova și Ucraina împărtășesc aceleași aspirații europene, iar continuarea procesului de aderare împreună ar putea asigura o evoluție mai stabilă.

„Nu susțin această idee. Stau ferm pe poziție și acest lucru l-a menționat și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. (…) Eu nu sunt sigur că, dacă se va încerca această decuplare, nu ne va fi mai greu”, a afirmat ambasadorul.

Diplomatul a evidențiat și rolul Ucrainei în parcursul european comun al celor două țări, subliniind că menținerea acestui tandem ține și de solidaritate.

„Ar fi corect și din punct de vedere moral să mergem înainte împreună”, a punctat Rohovei.

Distribuie articolul: