Terenul pe care se află Penitenciarul nr. 13, în centrul Chișinăului, ar trebui valorificat prin proiecte care să genereze venituri pentru stat, consideră premierul Vasile Tofan. Șeful Guvernului susține că instituția ar trebui mutată în afara Capitalei, invocând atât condițiile de detenție, cât și valoarea ridicată a terenului ocupat în prezent de penitenciar.

„În primul rând, deținuții, chiar dacă sunt criminali, trebuie să aibă condiții cât de cât umane. Înțelegem toți asta. La moment, condițiile nu întotdeauna sunt la nivelul care trebuie să fie.

În al doilea rând, noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului. Cu tot respectul, poate să stea și la Băcioi undeva, sau în afară, sau unde vrem noi să-l construim. Iar terenul din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru proiecte care să aducă bani statului. Să fie un hotel acolo”, a declarat Tofan.

Premierul a afirmat că amplasamentul actual ar avea o valoare foarte mare și că vânzarea acestuia ar putea aduce încasări importante la buget.

„Să nu stea chiar criminalii din țara asta acolo, în cel mai luxos loc, unde costă nici nu vreau să mă gândesc cât: 50.000 de euro, 100.000 de euro arul.

Așa că noi trebuie să mutăm penitenciarul în afara orașului, iar terenul actual să fie vândut. Să încasăm bani mari la stat, pentru că avem cu siguranță investiții mari de făcut. Cam ăsta e planul”, a adăugat premierul.

Amintim că proiectul noului penitenciar, care urmează să înlocuiască Penitenciarul nr. 13 din centrul Capitalei, este pregătit de mai mulți ani. Acordul de împrumut pentru construcția acestuia a fost semnat în 2013, însă implementarea proiectului a înregistrat întârzieri.

Distribuie articolul: