Premierul Vasile Tofan anunță că Guvernul ia în calcul extinderea numărului de beneficiari ai compensațiilor la energie și căldură în sezonul rece, în contextul majorării tarifelor la gazele naturale.

Potrivit estimărilor autorităților, aproximativ 670.000 de familii ar urma să primească sprijin financiar în această iarnă, cu 50.000 mai multe decât în sezonul precedent.

„Inițial, noi am vrut să micșorăm aceste compensații, însă acum, văzând tarifele, înțelegem că va trebui să mărim numărul familiilor care vor beneficia de ele”, a declarat premierul la Exclusive TV, transmite tvrmoldova.md.

Potrivit lui Vasile Tofan, în sezonul rece precedent, statul a acordat compensații pentru aproximativ 620.000 de gospodării, ceea ce a reprezentat circa 1,2 milioane de persoane. Pentru acest an, autoritățile estimează o creștere a numărului de beneficiari.

Premierul a precizat că criteriile de eligibilitate vor fi anunțate săptămâna viitoare și că acestea nu vor deveni mai severe în ceea ce privește determinarea gradului de vulnerabilitate. Totuși, verificările vor fi mai stricte pentru a se asigura că ajutorul ajunge la persoanele care au cu adevărat nevoie de el.

„Ceea ce va deveni mai strict este faptul că trebuie să ne asigurăm că aceste compensații ajung într-adevăr la cei mai vulnerabili. Vrem să ne asigurăm că persoanele care, pe hârtie, nu au venituri, dar câștigă mult din diferite surse, să nu aibă prioritate la acordarea compensațiilor”, a explicat șeful Guvernului.

Potrivit premierului, înregistrarea cererilor pentru acordarea compensațiilor va începe pe 2 noiembrie.

Buget de 550 de milioane de lei pentru compensații

Pentru anul 2026, suma totală alocată compensațiilor la energie este estimată la 550 de milioane de lei. Măsura vine în contextul majorării tarifelor la gazele naturale, care, începând cu 1 octombrie, au ajuns la 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, față de 20,30 lei anterior.

Premierul a declarat că tarifele ridicate la gaze nu vor fi permanente, însă a subliniat că, pe termen scurt, Republica Moldova nu poate controla evoluțiile de pe piața internațională. Șeful Guvernului a mai menționat că estimările pentru anii următori indică posibilitatea unei scăderi considerabile a prețurilor la gaze pe termen mediu și lung.

Distribuie articolul: