Guvernul va lansa în noiembrie o campanie de pregătire a cetățenilor „pentru primele 72 de ore ale unei situații de urgență”. Anunțul a fost făcut de directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, pe 9 octombrie, la Moldova Security Forum, care are loc la Chișinău. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a precizat pentru NewsMaker această campanie face parte din programul național „Moldova Pregătită”, aflat în pregătire, care va avea ediții tematice anuale.

„Nu mai lucrăm într-un mediu de crize izolate. Perturbările nu mai respectă frontierele. Adesea dezastrele sunt și naturale și cibernetice și cetățenii le simt atunci când infrastructura critică eșuează. (…) De-a lungul anului 2026, Moldova a servit drept un teren de exemplu de interconectivitate și riscuri transfrontaliere. (…) Trebuie să fim pregătiți pentru a răspunde la această realitate”, a declarat directorul Centrului, Serghei Diaconu, la forumul de securitate.

Oficialul a anunțat că autoritățile se concentrează în prezent pe nivelul de pregătire a populației, „ca să poată fi pregătită pentru primele 72 de ore de criză”.

„Trecerea la un nivel de pregătire activ al populației este importantă. Avem un program național de trei ani pentru pregătirea civilă și această inițiativă va abilita gospodăriile cu protocoale, va consolida guvernanța locală pentru sporirea capacităților pentru vulnerabilități regionale. Se va referi la întreprinderile private, mass-media și rețelele voluntare. Vom desfășura, în noiembrie anul acesta, o campanie de pregătire pentru primele 72 de ore pentru o urgență”,a anunțat Diaconu.

Solicitat de NM pentru detalii, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat că programul național este deocamdată în pregătire. Acesta va fi unul „permanent, cu ediții tematice anuale”.

Programul va fi coordonat de Centrul Național de Management al Crizelor și va urmări consolidarea rezilienței gospodăriilor și comunităților. Prima ediție va include un ghid al familiei, un checklist, un plan familial și un kit informativ.

„Ne propunem ca acest program să se desfășoare anual. De ce îl facem? După crizele din ultimii ani – pandemie, refugiați, energie, amenințări hibride – statul trece de la managementul crizelor la o cultură națională a pregătirii, la fel cum există în țările scandinave. Statul are astăzi un management al crizelor mai bun și instituții mai pregătite. Totuși, e important ca atât cetățenii, cât și mediul de afaceri să știe ce au de făcut în primele ore ale unei crize, fie că e de sănătate, energetică sau de altă natură”, a mai menționat Dumitru Ciorici.

Distribuie articolul: