Fostul președinte Igor Dodon cere autorităților de la Chișinău să înceapă de urgență negocierile cu Rusia pentru furnizarea gazelor naturale. Într-o postare pe Facebook, liderul PSRM a criticat intenția Guvernului de a solicita instituirea stării de urgență în sectorul energetic și a cerut publicarea contractelor energetice încheiate în ultimii ani.

„Din nou situație de urgență în sectorul energetic. Din nou, autoritățile le cer oamenilor să «rabde»”, a scris Dodon.

Fostul șef al statului a susținut că, în perioadele în care au fost instituite stări de urgență, prin intermediul unor contracte secrete ar fi fost sustrase sume importante din bugetul public. În mesajul său, însă, Dodon nu a prezentat documente sau probe care să confirme aceste acuzații.

Politicianul i-a cerut premierului Vasile Tofan să prezinte în Parlament și să facă publice toate contractele energetice încheiate în ultimii trei-patru ani.

„Domnule Tofan, dacă veniți  în Parlament, luați cu dumneavoastră toate aceste contracte semnate în ultimii 3–4 ani și faceți-le publice”, a declarat Dodon.

Totodată, fostul președinte le-a cerut șefei statului Maia Sandu și Partidului Acțiune și Solidaritate să inițieze discuții cu Moscova privind reluarea livrărilor de gaze naturale.

Dodon a invocat și situația din Germania, susținând că autoritățile de la Berlin ar lua în calcul posibilitatea reluării cooperării energetice cu Rusia.

„Cer Maiei Sandu și PAS să acționeze pragmatic și să înceapă de urgență negocierile cu Rusia pentru furnizarea gazelor. Germania ia deja în calcul o asemenea posibilitate. De ce nu ar putea și Moldova?”, a scris Igor Dodon.

Distribuie articolul: