Firma administrată de Constantin Batin, soțul verișoarei președintei Maia Sandu, a obținut un contract în valoare de 898.800 de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparație la Complexul administrativ de stat „Condrița”, cunoscut drept vila prezidențială.

Contractul, semnat la 2 august 2026 de Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului cu S.C. „BERLAGR & CO” S.R.L., prevede lucrări la acoperiș, fațadă, sistemul de canalizare și cel de irigare, transmite telegraph.md.

Din valoarea totală, 210.000 de lei sunt destinați reparației acoperișului și sistemului de evacuare a apei, iar 190.800 de lei vor fi cheltuiți pentru intervenții la fațadă.

Cea mai mare sumă, de 450.000 de lei, este prevăzută pentru reparația a 300 de metri de canalizare. Alte 48.000 de lei urmează să fie alocate lucrărilor la sistemul de irigare.

S.C. „BERLAGR & CO” S.R.L. este administrată de Constantin Batin, soțul Tatianei Batin, verișoara șefei statului.

Compania a fost menționată anterior și în contextul activității de afaceri a lui Constantin Batin, care ocupă funcția de director al Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chișinău”.

În 2024, societatea nu ar fi înregistrat activitate și avea datorii de aproximativ 1,9 milioane de lei. Un an mai târziu, firma a raportat vânzări de circa 2,2 milioane de lei și un profit net de peste 350.000 de lei, în timp ce datoriile au ajuns la aproximativ 4,4 milioane de lei.

Constantin Batin a declarat anterior că a încasat dividende de peste 100.000 de lei de la această companie.

Soția sa, Tatiana Batin, a deținut funcția de șefă a Cabinetului președintelui Parlamentului, Igor Grosu. În vara acestui an, în contextul discuțiilor privind rude ale Maiei Sandu angajate în instituții sau întreprinderi de stat, Președinția a susținut că acestea au fost angajate legal și în baza competențelor profesionale. Ulterior, Tatiana Batin și-a depus demisia din funcția de la Parlament.

Înainte de atribuirea contractului de 898.800 de lei, Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului organizase o achiziție pentru lucrări de reparație la Complexul administrativ de stat din Condrița. Procedura includea intervenții la acoperiș, fațadă, trepte și sistemul de canalizare, însă loturile respective au fost declarate ulterior fără rezultat.

Distribuie articolul: