Aseară, pe 12 septembrie, am ales să-mi petrec sfârșitul de săptămână într-un mod cu totul special: în sala Teatrului Național „Satiricus I. L. Caragiale”, la premiera spectacolului „Terapie în grup”. Am plecat spre teatru cu gândul la o seară relaxantă de toamnă și am ieșit din sală cu inima plină, ușor răscolită, dar cu acea senzație rară de eliberare pe care doar arta autentică o poate lăsa în suflet.

Piesa este, înainte de toate, o oglindă curată și sinceră a vremurilor pe care le trăim. Într-o lume care ne cere mereu să părem puternici, perfecți și invulnerabili, personajele aduse pe scenă aleg să facă exact opusul: să-și dea jos măștile cotidiene. Fiecare mărturisire, fiecare frică mărunțită în cuvinte și fiecare nesiguranță expusă în cadrul acelei sesiuni de terapie devine, treptat, parte din povestea noastră, a celor din sală.

Jocul actorilor de la Satiricus a fost de o naturalețe cuceritoare. Trecerea de la hohote sincere de râs la tăceri apăsătoare s-a simțit atât de organic, încât granița dintre spectatori și scenă aproape că a dispărut. Textul găsește echilibrul perfect între umorul inteligent, subtil, și momentele de vulnerabilitate pură, amintindu-ne cât de fragile sunt relațiile umane atunci când nu avem curajul să comunicăm sincer.

Pentru mine, „Terapie în grup” nu a fost doar o piesă de teatru, ci o îmbrățișare caldă de care aveam nevoie. O invitație să ne privim propriile traume cu mai multă blândețe, să ne acceptăm slăbiciunile și să înțelegem că vindecarea începe atunci când nu ne mai e rușine să spunem „mă doare”.

Dacă simțiți nevoia unei seri care să vă deconecteze de la agitația Chișinăului și să vă hrănească sufletul, puneți spectacolul pe lista voastră de toamnă. Mergeți cu o prietenă dragă, cu partenerul sau chiar singure — vă promit că veți pleca acasă mai ușoare și cu dorința caldă de a fi mai bune cu voi însevă.

Distribuie articolul: