Notele obținute la examenele de clasa a IX-a și la bacalaureat ar putea să nu mai fie afișate public. Ministrul Educației, Dan Perciun, spune că este deschis explorării unei „soluții digitale” care să ofere „o mai mare anonimitate pentru toți”.

Discuțiile apar la aproape un an după ce Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE), au respins o petiție publică privind anonimizarea rezultatelor. La acel moment, autoritățile argumentau că afișarea notelor contribuie la „eliminarea corupției”.

Notele la examenele din învățământul general sunt afișate anual pe ușa instituției în care tinerii le susțin, transmite diez.md.

În anul 2025, aproape 350 de persoane au semnat o petiție prin care cer să nu fie afișate public notele de la examene. Autoarea ei a invocat motive care țin de protecția datelor cu caracter personal și de stigmatizarea elevilor.

Analizând inițiativa, autoritățile au menționat că notele sunt făcute publice „în vederea eliminării corupției”, iar regulamentul care prevede publicarea rezultatelor a fost supus expertizei juridice și anticorupție.

Momentan, nu există o inițiativă oficială pe acest subiect, propunerea fiind doar discutată.

Notele de admitere la universități rămân publice?

În ceea ce privește admiterea la universități, unde nota de admitere a viitorilor studenți de la buget poate fi văzută de oricine, Dan Perciun nu a avut o poziție clară.

Ministrul a spus că, în acest caz, ar putea fi examinat un instrument digital, precum EVO, prin care studenții să fie informați despre rezultatele obținute. În același timp, afișarea rezultatelor permite tuturor să verifice ierarhia în baza căreia sunt oferite locurile bugetare.

„Asta reduce din speculațiile care pot apărea, că a fost cineva admis cu o medie mai mică decât altcineva. Și cred că, deja în cazul studenților, nu mai putem vorbi despre bullying, vorbim despre oameni adulți”, a declarat Dan Perciun.

Distribuie articolul: