Fiscul a descoperit nereguli salariale la 88 de companii: 16,2 milioane de lei, calculate suplimentar

Serviciul Fiscal de Stat anunță că, în primele șase luni ale anului 2026, a depistat 88 de cazuri de încălcare a legislației muncii, inclusiv diminuarea fondului de salarizare și neachitarea integrală a impozitelor aferente.
În urma controalelor, la buget au fost calculate suplimentar 16,2 milioane de lei, dintre care 8,4 milioane de lei au fost deja achitate.

În perioada ianuarie–iunie, Fiscul a efectuat 5.203 vizite la agenți economici din domenii cu risc sporit de neconformare și a organizat 62 de seminare pentru angajatori și angajați.

Potrivit SFS, munca nedeclarată și salariile achitate „în plic” continuă să afecteze atât veniturile statului, cât și concurența loială și protecția socială a angajaților.

Companiile vizate au declarat obligații salariale de 524,5 milioane de lei, cu aproape 30% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Fiscul avertizează că va continua măsurile de informare și conformare voluntară, dar și controalele acolo unde sunt identificate riscuri privind munca nedeclarată sau plata salariilor „în plic”.

Distribuie articolul: