Managerii companiilor din Republica Moldova estimează că economia își va menține un ritm relativ stabil în trimestrul III al anului 2026, potrivit Anchetei de conjunctură publicate de Biroul Național de Statistică (BNS). Aceștia anticipează o evoluție constantă a activității economice și a numărului de angajați, în timp ce veniturile din vânzări ar urma să înregistreze o creștere moderată.

În același timp, oamenii de afaceri prognozează noi majorări de prețuri la produse și servicii.

Cele mai optimiste estimări vin din industria prelucrătoare, unde managerii se așteaptă la creșterea activității economice și a vânzărilor, dar și la o majorare moderată a prețurilor.

Perspective favorabile sunt și în sectorul construcțiilor, însă acesta este domeniul în care companiile anticipează cea mai accentuată creștere a prețurilor dintre toate ramurile analizate.

În comerțul cu amănuntul și în servicii, managerii prevăd o activitate relativ constantă, însoțită de o ușoară reducere a numărului de salariați și de continuarea scumpirilor.

Potrivit BNS, cele mai încrezătoare sunt întreprinderile mari, care estimează creșteri ale activității economice, ale veniturilor și chiar extinderea personalului. În schimb, firmele mici și micro anticipează, în general, stagnare și reduceri ușoare ale numărului de angajați.

Sondajul relevă și dificultățile cu care s-au confruntat companiile în trimestrul II al anului 2026. Peste jumătate dintre întreprinderi (54%) au raportat probleme în activitate, cea mai frecvent invocată fiind cererea insuficientă de pe piață. Printre celelalte provocări se numără dificultățile financiare, lipsa forței de muncă calificate, efectele războiului din Ucraina și deficitul de spații sau echipamente necesare desfășurării activității.

Distribuie articolul: