În orașul italian Ivrea, un cetățean moldovean de 47 de ani a fost reținut de forțele de ordine, fiind acuzat de tentativă de omor.

Potrivit informațiilor, în timpul unui conflict, bărbatul și-ar fi stropit concubina cu motorină și ar fi încercat să îi dea foc.

Incidentul a avut loc în provincia Torino, în timpul unui nou conflict familial violent. Suspectul era într-o stare avansată de ebrietate și și-a pierdut complet controlul. A luat o canistră cu motorină, a stropit femeia și a scos o brichetă, amenințând că o va incendia de vie, scrie rupor.md.

Tragedia a fost prevenită de un prieten al cuplului, care în acel moment se afla în vizită la ei. Oaspetele a intervenit între cei doi, s-a luptat cu atacatorul și i-a prins mâna cu o fracțiune de secundă înainte ca acesta să apuce să aprindă bricheta. În timp ce martorul ținea agresorul, victima a reușit să cheme serviciile de urgență. Carabinierii, care au sosit după câteva minute, l-au imobilizat definitiv pe bărbat și i-au confiscat bricheta.

Forțele de ordine italiene au arestat cetățeanul Republicii Moldova la locul faptei și l-au dus la secția de poliție. La dispoziția procuraturii din Ivrea, reținutul a fost transferat în închisoarea locală. În prezent, procurorii stabilesc toate detaliile incidentului.

Distribuie articolul: