Președintele comunității WatchDog, Valeriu Pașa, a intervenit luni în scandalul de la întreprinderea de stat MoldATSA, într-o postare pe Facebook cu un ton critic. Acesta a comentat situația deputatului PAS Radu Marian, adoptând o poziție aparent favorabilă, însă însoțită de critici și ironii care au vizat indirect și guvernarea din care face parte formațiunea, scrie timpul.md

„Să rup și eu «tăcerea strategică» din vacanță”, își începe Pașa mesajul, spunând că îl cunoaște pe Radu Marian, că „nu e băiat rău, școlit”, dar că „nicidecum nu îl duce capul” să fi pus la cale schema prin care, în opinia sa, Dumitru Vangheli a ajuns mai întâi director interimar, iar apoi a trecut printr-un „concurs fraudat”. Comentatorul îl descrie pe deputat drept „băiatul acela din clasă care învață bine, dar îi «loh po jîzni»”, adăugând ironic: „No offense, Radu.”

Esența argumentului lui Pașa este că Radu Marian ar fi prea naiv pentru a fi arhitectul schemei, nu prea vinovat pentru a scăpa de răspundere. „Nu trece nimic «de la sine», nu se scoate din priză SIS «de la sine», nici Radu Marian nu are influența să o facă. Nu se măsluiește un concurs la APP «de la sine»”, scrie acesta, sugerând că în spatele numirii lui Vangheli ar sta persoane cu putere reală, pe care guvernanții ar trebui să le caute. Concluzia lui: „Singura vină a lui Radu Marian este că este «loșara», nu îl faceți țap ispășitor.”

Mesajul vine însă însoțit de o lovitură: într-un post-scriptum, Pașa cere ca Marian să meargă mai departe decât a făcut-o. Deputatul PAS și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, asumându-și că a recomandat o persoană despre care spune că nu știa că ar fi comis abuzuri. Pașa consideră acest pas insuficient: „Statutul de căscat nu te scutește de răspundere politică, iar asta rezidă în depunerea mandatului de deputat, nu doar demisia din funcția de președinte de comisie.” TVR Moldova

Postarea reprezintă o critică din interiorul taberei pro-guvernamentale, întrucât Pașa este de regulă o voce apropiată de linia PAS. Reacția se înscrie într-un șir de presiuni publice — inclusiv din partea unor figuri ca actorul Emilian Crețu — care au cerut demisia deputatului.

Distribuie articolul: