Teatrul Fără Nume prezintă premiera „Cartierul Îndepărtat, un spectacol inspirat din celebra manga japoneză semnată de Jiro Taniguchi, în regia lui Dorian Rossel.

Data: 28 februarie – 1 martie, 2026

Ora: 18:00

Locaţie: Teatrul Fără Nume, str. Sfatul Ţării 18

Gen: Dramă 12+

Spectacolul „Cartierul Îndepărtat”, montat în scena TFN de către regizorul elveţian Dorian Rossel, este o meditație despre timp, identitate și întoarcerea în locurile care ne-au format, este un spectacol despre această întoarcere imposibilă, dat atât de necesară. Inspirat din manga japoneză semnată de Jiro Taniguchi, cunoscută și prin ecranizarea realizată de Sam Garbarski, spectacolul propune o întâlnire intimă cu trecutul nostru, fără nostalgie decorativă și fără promisiuni facile.

Hiroshi – un autor de benzi desenate, care îşi vizitează casa părintească. Aici, el se trezeşte proiectat cu 48 de ani în urmă, în propriul trecut. Va încerca să desluşească misterul dispariţiei tatălui, eveniment ce urmează să se petreacă la puţin timp după revenirea lui Hiroshi acasă.

o poveste despre întrebări: Ce faci când timpul îți oferă o a doua șansă? Poți schimba ceva fără să te pierzi pe sine?

În universul delicat și profund al lui Jiro Taniguchi, întoarcerea în copilărie nu este un refugiu, ci o confruntare. „Cartierul Îndepărtat” vorbește despre fragilitatea memoriei, despre relațiile nespuse, despre tăceri care cresc odată cu noi.

Montarea de la Teatrul Fără Nume se naște din nevoia de apropiere. De a spune această poveste într-un spațiu care nu poartă etichete, unde publicul nu este martor, ci parte din experiență. Aici, timpul nu e ilustrat, ci trăit. Fiecare privire, fiecare pauză, fiecare gest devine un loc în care spectatorul se poate regăsi.

Un spectacol pentru cei care știu că unele locuri nu sunt pierdute, ci așteaptă să fie vizitate din nou.

D I S T R I B U Ț I A: Alexandru DICUSAR, David ARNĂUT, Victoria MANCIU, Antonia BARANCEA, Vitalie  JACOTĂ, Larisa DASCĂL, Radu MORARU, Vlad RUSNAC, Nicolae FURDUI, Ion GÎRNEȚ, Anastasia VORONA, Nicoleta ZGHIBARȚĂ, Cătălina LUNGU, Max GUVIR, Victoria ȚURCANU

E C H I P A     D E     C R E A Ț I E:

Regie – Dorian Rossel

Adaptare text: Carine Corajoud, Delphine Lanza, Dorian Rossel.

Asistent regie – Mihaela Crucichevici

Scenografie – Delphine Lanza, Dorian Rossel, Sylvie Kleiber

Pictor costume – Inga Botnariuc

Regie lumini – Tudor Carapascal, Eduard Chiperco

Regie sunet – Vlad Vascan, Aureliu Postoronca

Șef Secție Decor artistic și producere  –  Vladimir Ciotu

Croitorie și Costume –  Victoria Morari, Snejana Ispir

Make-up Artist – Cristina Baciu

Recuzită și Accesorii – Ludmila Budeanu

Distribuie articolul: