Sâmbătă am marcat 91 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru, unul dintre cei mai mari poeți români ai secolului XX, autor al unor opere memorabile despre mamă și iubire.

 

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a depus flori și a adus un omagiu memoriei lui Grigore Vieru, subliniind că marele poet a scris cele mai frumoase versuri despre mamă, patrie și valorile esențiale ale vieții, relatează rupor.md.

„Cu el începem să descoperim literatura, din versurile lui învățăm primele emoții, primele sensuri profunde ale cuvântului”, a adăugat edilul.

Ceban a mai menționat că, în acest an, municipalitatea, împreună cu fiul poetului, a planificat mai multe proiecte dedicate lui Grigore Vieru. Printre acestea se numără și amenajarea unui scuar care va purta numele poetului.

„Este important să păstrăm această memorie vie, să transmitem mai departe respectul și dragostea pentru opera sa. Astăzi, și în fiecare zi, trebuie să ne amintim de Grigore Vieru. Așa cum a fost ca om și așa cum rămâne prin opera pe care ne-a lăsat-o tuturor”, a subliniat Ion Ceban.

Distribuie articolul: