Deputatul PAS, Dorian Istratii, a comentat problema facturilor mari la căldură, subliniind că acestea trebuie analizate în funcție de suprafața locuinței și de nivelul de confort ales. „Dacă cineva își permite o casă de 300 mp, cu două-trei etaje, își poate permite și o factură mai mare”, a declarat el în emisiunea „Rezoomat” de la Realitatea.

Potrivit lui Istrati, facturile prezentate de reprezentanții opoziției nu oferă informații complete.

„Trebuie să ai grijă de eficiența energetică și de cheltuieli. Facturile pe care le prezintă colegii din opoziție, în primul rând, sunt blurate la metri pătrați – ei nu arată câți metri pătrați. La case mari, cu două sau trei etaje, cu 300 de metri pătrați, există facturi și de 7 000-8 000 de lei și de 10 000 de lei și cred că și mai mult, în dependență de confortul pe care ți-l dorești și cum îți permiți.

Dacă omul își permite să aibă o casă de 300 de metri pătrați cu două-trei etaje, cu siguranță își permite să achite și o factură mai mare, cheltuind pentru toată casa de 300 de metri pătrați”, a declarat Istratii.

Distribuie articolul: