Republica Moldova apare menționată în documente legate de cazul Jeffrey Epstein, finanțatorul american condamnat în SUA pentru infracțiuni sexuale și decedat ulterior în detenție. Referirile se regăsesc inclusiv într-un schimb de mesaje atribuit fostului ministru de Externe al Slovaciei, Miroslav Lajčák, scrie tv8.md.

În ianuarie 2019, în timpul unei vizite oficiale la Chișinău, Miroslav Lajčák i-ar fi transmis lui Epstein salutări din „Moldova iubită”, adăugând că „fetele sunt chiar frumoase”. Contextul exact al mesajului nu este clarificat în documentele făcute publice.

Subiectul a revenit recent în atenția opiniei publice după ce Lajčák, care a deținut funcția de consilier al prim-ministrului slovac Robert Fico, și-a anunțat demisia pe 31 ianuarie. Retragerea sa a venit pe fondul controverselor generate de apariția acestor mesaje în dosarele Epstein.

Inițial, diplomatul a declarat că nu a comis nicio faptă ilegală și că mesajele respective ar fi avut un caracter informal. Ulterior, el a precizat că a ales să demisioneze pentru a evita costuri politice pentru Guvernul slovac.

Miroslav Lajčák a fost ministru de Externe al Slovaciei în perioada 2012–2020. De asemenea, în anii 2017–2018 a prezidat cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale a ONU, iar în 2019 a fost președinte în exercițiu al OSCE.

Amintim că Departamentul de Justiție al SUA a publicat recent milioane de documente suplimentare din dosarele lui Jeffrey Epstein. Acestea scot la iveală noi nume și corespondențe din cercul extins de relații politice și publice ale finanțatorului newyorkez, care s-a sinucis în închisoare în 2019, după ce fusese pus sub acuzare pentru mai multe infracțiuni de natură sexuală.

Distribuie articolul: