Mesajul Maiei Sandu despre reunirea Republicii Moldova cu România nu a fost întâmplător, ci calculat și asumat, potrivit expertului în geopolitică Dan Dungaciu.

„Anterior, când a răspuns la aceeași întrebare, era posibil să fie forțată sau să caute o scăpare. De data aceasta a spus clar, cu subiect și predicat, și cu o încărcătură emoțională. A transmis un mesaj într-un mod atent, astfel încât să nu afecteze relația cu Europa”, a declarat Dungaciu în cadrul emisiunii „Contrasens” de la ZIUA.

Expertul explică că șefa statului a luat în calcul realitățile geopolitice și a înțeles că securitatea Republicii Moldova depinde, în mare măsură, de România. „Maia Sandu a analizat procesele europene și viziunile UE asupra securității regionale. A discutat cu oficiali europeni și a înțeles că, în cazul unui conflict sau al unei amenințări, Europa nu poate garanta protecția Moldovei. De aceea mesajul ei despre reunire este unul strategic, nu doar retoric”, a subliniat Dungaciu.

Potrivit expertului, declarația președintei transmite că Moldova nu poate conta doar pe garanțiile europene: „Când doamna Sandu spune că Republica Moldova nu rezistă dacă se întâmplă ceva, implică faptul că există riscuri reale. Europa nu poate proteja totul, iar mesajul despre România transmite acest lucru clar.”

Distribuie articolul: