Pe fondul amenințărilor lansate de președintele rus Vladimir Putin și al posibilității extinderii conflictului din Ucraina spre granițele României, ministrul Apărării, Radu Miruță, afirmă că statul român este pregătit să facă față oricărei situații de risc, inclusiv în zona Gurilor Dunării, scrie adevarul.ro.

Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, ministrul a declarat că Armata Română are planuri actualizate constant și nu este singură în fața unor eventuale amenințări.

„Armata Română are un plan optim pentru a fi pregătită pentru orice conflict”, a declarat Radu Miruță.

Acesta a subliniat că riscurile venite din partea Federației Ruse nu se limitează la un atac militar clasic, ci includ și amenințări cibernetice și hibride.

„Nu toată armata rusă va veni să atace România. Activitățile Rusiei reprezintă principalul risc pentru România. Ceea ce face Rusia în Ucraina este considerată principala amenințare atât militară, cibernetică, cât și hibridă. Planurile armatei sunt actualizate constant. Armata Română are un plan optim pentru a fi pregătită pentru orice conflict care ar putea afecta interesele României. Armata Română nu este singură”, a spus ministrul Apărării.

Declarațiile vin în contextul în care Vladimir Putin a afirmat recent că Rusia va obține controlul asupra unor teritorii din sudul și estul Ucrainei, inclusiv zone apropiate de Gurile Dunării, folosind termenul „Novorossia”.

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a avertizat că astfel de afirmații trebuie tratate cu maximă seriozitate.

„În orice fel de afirmație, președintele Putin trebuie luat în serios și contează foarte mult dacă o astfel de decizie ar fi pusă în aplicare de capacitatea de descurajare a partenerilor noștri din NATO”, a declarat acesta.

În paralel, autorități europene acuză Rusia de acțiuni hibride pe teritoriul statelor NATO. Recent, anchetatori din Lituania au anunțat că serviciile rusești ar fi implicate într-o tentativă de sabotaj, iar investigațiile indică planuri similare inclusiv pentru România.

Distribuie articolul: