Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj emoționant națiunii în Ajunul Crăciunului, evocând credința potrivit căreia, în această noapte, „cerurile se deschid”, iar oamenii pot formula o singură dorință. În acest context simbolic, liderul ucrainean a vorbit despre speranțele profunde ale poporului său.

„«Fie ca el să piară», poate că ne gândim fiecare în sinea noastră”, a spus Zelenski, referindu-se la președintele rus, Vladimir Putin. „Dar atunci când ne îndreptăm către Dumnezeu, desigur, cerem ceva mai mare”, a mai afirmat el, potrivit Kyiv Independent.

Mesajul său a continuat cu un apel clar la pace și dreptate, subliniind că aceasta este lupta esențială a Ucrainei.

„Cerem pace pentru Ucraina. Luptăm pentru ea. Ne rugăm pentru ea. Și o merităm”, a declarat președintele ucrainean.

Totodată, Zelenski a vorbit despre dorința ucrainenilor de a reveni la o viață normală, în care familiile să trăiască în liniște, iar copiii să se bucure de sărbători, cadouri, zâmbete și credința în bine, miracole și viitor.

Liderul de la Kiev și-a exprimat speranța că adevărul și binele vor învinge în cele din urmă: „Să fie o victorie a păcii. Să fim noi. Și să fie Ucraina”.

Declarațiile au fost făcute pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra Ucrainei, chiar în preajma sărbătorilor de iarnă. În cel mai recent asalt, din 23 decembrie, cel puțin trei persoane au murit, iar alte 12 au fost rănite. Atacul a inclus aproximativ 635 de drone și 38 de rachete, vizând din nou infrastructura energetică a țării.

Potrivit Ministerului Energiei, regiunile Rivne, Ternopil și Hmelnițki au rămas „aproape complet fără electricitate”, după loviturile care au afectat rețelele esențiale.

„În ajun de Crăciun, rușii au arătat din nou cine sunt cu adevărat. Tiruri masive, sute de drone, rachete balistice, atacuri Kinzhal – totul a fost folosit”, a declarat liderul de la Kiev.

În încheiere, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj de solidaritate și rezistență, adresat tuturor celor afectați direct de război:

„Așa lovesc cei fără Dumnezeu. Așa acționează cei care nu au absolut nicio legătură cu creștinismul sau cu orice lucru uman. Dar noi rezistăm. Ne susținem unii pe alții. Și astăzi ne rugăm pentru toți cei de pe front – să se întoarcă teferi. Pentru toți cei aflați în captivitate – să revină acasă. Pentru eroii noștri căzuți care au apărat Ucraina cu prețul vieții lor”.

Distribuie articolul: