Dosarul numit generic „Kuliok”, în care este judecat fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va fi reluat de la zero. Decizia a fost luată de magistrații Curţii Supremă de Justiţie, scrie tvr.md.

Şedinţele au fost puse pe pauză încă de la sfârşitul lunii iunie, după ce unul dintre cei trei judecători din complet a fost înlocuit. Prima şedinţă în completul nou de magistraţi va avea loc mâine, 25 noiembrie.

„Fostul preşedinte al R. Moldova, Igor Dodon, judecat în acest dosar, nu a fost de găsit pentru un comentariu. Unul dintre avocaţii acestuia ne-a spus că mai multe detalii ne va oferi mâine, după proces”, a declarat Marcel Dumbrăvan, șeful Procuraturii Anticorupție.

Petru Bălan, avocatul deputatului Igor Dodon, a menționat că mâine vor face toate comentarii ce țin de ședință.

„Da, noi cunoaştem că este şedinţa de judecată, mâine am fost citaţi. Prin urmare, mâine vom face toate comentariile ce ţin de şedinţă. Veţi vedea că este alt judecător din complet. Asta este. Domnul Gribincea.”

„Inclusiv ați fost citat şi despre faptul că se reia de la zero acest dosar?”

„Avem comunicate două acte de procedură, două încheieri ale instanţei, inclusiv şi ceea ce dumneavoastră spuneţi”.

Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat, în cadrul unei emisiuni de la TV8, că în „kuliokul” ex-deputatului Vladimir Plahotniuc, s-ar fi aflat 860.000 de euro. Președintele PSRM, Igor Dodon, a respins aceste acuzații, susținând că „ieri a fost o provocare din partea guvernării, la un canal de televiziune al guvernării, pentru a încerca să creeze disensiuni în interiorul blocului”, a afirmat acesta, la protestul de astăzi din fața Guvernului.

Distribuie articolul: