Președintele Parlamentului, Igor Grosu, consideră că dosarul de contrabandă cu armament descoperit la frontiera Leușeni–Albița ar putea avea legătură cu anumite încercări de destabilizare apărute după alegeri. Întrebat de jurnaliști despre situația camionului încărcat cu echipament militar, acesta a declarat că ancheta trebuie lăsată să avanseze, iar organizatorii transportului să fie identificați și trași la răspundere.

Cum a fost depistat camionul cu armament

Potrivit lui Grosu, cazul a fost semnalat de un vameș moldovean, iar România a activat procedura de control coordonat.

„Camionul a fost trecut la scanare, iar în urma imaginilor au fost observate obiecte suspecte. Știu că două persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Așteptăm detalii suplimentare privind cine a organizat acest trafic”, a declarat oficialul.

Există și alte transporturi nedepistate?

Întrebat dacă în Republica Moldova ar putea exista și alte transporturi similare, Igor Grosu a spus că nu are date în acest sens, dar a reamintit că poliția a descoperit anterior arme în posesia unor grupări criminale.

El a sugerat că aceste elemente ar putea fi legate de „tentativele de destabilizare postelectorală”, precum și de presupuse tabere de pregătire din afara țării, la care ar fi participat cetățeni moldoveni.

„Eu cred că structurile de forță trebuie lăsate să investigheze și să prezinte cât mai multe informații verificate”, a adăugat președintele Parlamentului.

Ce au găsit autoritățile române în camion

Camionul, înmatriculat în Republica Moldova și cu destinația Israel, a fost oprit de autoritățile de frontieră ale României în noaptea de 20 noiembrie. În interior au fost găsite lansatoare de grenade, un sistem portabil rusesc IGLA, elemente pentru rachete Kornet, precum și piese de drone de atac.

În urma perchezițiilor efectuate ulterior, s-a stabilit că armamentul fusese încărcat în municipiul Chișinău.

Anchetă comună și verificări interne

Serviciul Vamal a anunțat o investigație internă pentru a identifica eventuale breșe de securitate sau posibile elemente de corupție. „Acțiunile se desfășoară în colaborare cu autoritățile române și cu cele penale din Republica Moldova”, a declarat directorul instituției, Radu Vrabie.

PCCOCS a comunicat că, până în prezent, trei persoane au fost reținute: directorul companiei care a comandat transportul, administratorul firmei de transport și brokerul vamal implicat.

Distribuie articolul: