Veste bună pentru moldovenii din Italia! Începând cu 8 noiembrie 2025, permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute oficial și preschimbate direct, fără examene suplimentare.

Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, aflată într-o vizită oficială la Roma până pe 12 septembrie. Acordul privind conversiunea permiselor a fost semnat pe 9 iulie 2025 și se aplică tuturor cetățenilor moldoveni cu reședință permanentă în Italia.

„Legăturile dintre statele noastre sunt consolidate de diaspora numeroasă, respectată aici pentru muncă, integritate și contribuția la economia italiană”, a declarat șefa statului, după discuțiile cu prim-ministra Giorgia Meloni și președintele Senatului Italiei, Ignazio La Russa.

Totodată, Maia Sandu a reamintit că, de la 1 septembrie 2025, moldovenii care au muncit în Italia pot beneficia de pensie pentru anii lucrați, indiferent dacă aleg să rămână acolo sau să se întoarcă acasă.

Oficialii au discutat și despre:

  • sprijinul Italiei pentru procesul electoral și votul diasporei;

  • cooperarea în domeniul securității și contracararea ingerințelor străine;

  • sprijinul financiar de circa 90 de milioane de euro oferit de Italia în ultimii ani, destinat protecției sociale și eficienței energetice.

Astfel, relațiile dintre Republica Moldova și Italia trec printr-o etapă de apropiere fără precedent, sprijinul pentru diaspora fiind una dintre prioritățile agendei comune.

Distribuie articolul: