Curtea de Apel din Atena a aprobat extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, potrivit corespondenților TV8 și 1TV. Decizia finală va fi însă luată de Ministerul Justiției al Greciei, iar toate bunurile rămân deocamdată pe teritoriul elen.

Ședința privind extrădarea lui Plahotniuc a avut loc în absența acestuia, fiind reprezentat de avocații săi, inclusiv Lucian Rogac din R. Moldova, și de membri ai Ambasadei R. Moldova la Atena, conform jurnaliștilor TV8. Procuratura Generală a R. Moldova a precizat anterior că aceasta nu reprezintă ultima etapă a procedurii, decizia finală aparținând Ministerului grec al Justiției.

Pe 25 iulie, Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost aduși în fața instanței din Atena pentru audieri privind deținerea de acte false. Ei au fost escortați de mai multe echipaje și ofițeri înarmați din cadrul Unității Speciale de Combatere a Terorismului și al Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate din Grecia, solicitând amânarea ședinței pentru a-și pregăti apărarea.

Pe 29 iulie, cei doi au fost prezenți din nou la judecători, însă ședința a fost amânată din motive procedurale, lipsa unui interpret judiciar. Deși li s-a ridicat arestul pentru acest capăt de acuzare, având interdicția de a părăsi țara, ei au fost escortați la penitenciarul Korydallos, conform mandatului de arest internațional, până la emiterea deciziei finale de extrădare.

Distribuie articolul: