Legătura dintre copil și mamă este una dintre cele mai profunde relații umane. Ea stă la baza dezvoltării emoționale, a stimei de sine și a capacității de a forma relații sănătoase la vârsta adultă. Psihologia relațiilor arată că dinamica pe care ai avut-o cu mama ta în copilărie poate avea un impact semnificativ asupra modului în care îți alegi partenerii romantici și în care funcționezi într-o relație de cuplu.

John Bowlby, fondatorul teoriei atașamentului, a descris patru stiluri de atașament care iau naștere în copilărie, în funcție de răspunsul părinților la nevoile emoționale ale copilului: securizant, evitant, anxios și dezorganizat. Potrivit cercetărilor publicate în Journal of Personality and Social Psychology, copiii care au avut o relație caldă, previzibilă și empatică cu mama lor dezvoltă un stil de atașament securizant. Aceștia tind să devină adulți capabili să construiască relații stabile, bazate pe încredere, comunicare și respect reciproc.

În schimb, un copil care a experimentat respingere, absență emoțională sau comportamente imprevizibile din partea mamei are șanse mai mari să dezvolte un stil de atașament nesecurizant. De exemplu, persoanele cu atașament evitant tind să evite intimitatea și să păstreze distanța emoțională în relații. Potrivit unui studiu realizat de psihologii de la University of Denver, acești indivizi sunt mai puțin dispuși să își exprime vulnerabilitatea sau să se implice profund în viața emoțională a partenerului. La polul opus, stilul anxios este caracterizat printr-o nevoie accentuată de aprobare, teamă de abandon și dificultăți în gestionarea nesiguranței în cuplu – trăsături care, de multe ori, își au rădăcina în relațiile timpurii cu figura maternă.

Un alt factor important este modelul relațional pe care l-ai observat între mama ta și celelalte persoane din jur – în special tatăl tău. Studiile arată că modelele de relaționare interiorizate în copilărie funcționează ca un șablon inconștient pentru alegerile romantice ulterioare. Dacă mama a fost într-o relație sănătoasă, echilibrată, copilul va asocia iubirea cu respectul, cooperarea și siguranța. În schimb, dacă relația era marcată de instabilitate, control sau abuz emoțional, este posibil ca, la maturitate, persoana să fie atrasă de parteneri care reproduc același tip de comportament, chiar dacă sunt conștienți că acea dinamică nu este una sănătoasă.

Interesant este și fenomenul numit „parenting reversal”, identificat în unele studii clinice, în care copiii care au fost forțați să aibă grijă emoțional de mama lor în copilărie (de exemplu, în contexte de depresie maternă sau relații de co-dependență) ajung, la maturitate, să caute parteneri de care trebuie să „aibă grijă”, recreând astfel o dinamică familiară, dar adesea dezechilibrată.

În psihoterapia de cuplu, mulți terapeuți susțin că înțelegerea relației cu părinții – în special cu mama – este esențială pentru descifrarea tiparelor disfuncționale din viața romantică a unui adult. Studiile din Attachment & Human Development susțin că, deși aceste influențe sunt puternice, ele nu sunt definitive. Conștientizarea și lucrul terapeutic cu aceste modele pot duce la schimbări semnificative în modul de a construi și menține relații sănătoase.

Mai mult, cercetările arată că relația cu mama nu afectează doar alegerile de partener, ci și capacitatea de a naviga conflictele, de a seta limite și de a exprima afecțiunea. O relație mamă-copil bazată pe acceptare și sprijin încurajează dezvoltarea unei identități stabile, care stă la baza încrederii în sine în relațiile romantice.

Prin urmare, chiar dacă relația cu mama este un capitol din trecut, influența sa poate fi resimțită puternic în prezent. Pentru mulți oameni, procesul de autocunoaștere și vindecare începe odată cu întrebarea: „Ce am învățat despre iubire în copilărie – și cum se reflectă acest lucru în relațiile mele de azi?” Răspunsul poate deschide ușa către alegeri mai conștiente și relații mai împlinitoare.

Distribuie articolul: