Chișinăul va beneficia de un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, conceput pentru a oferi soluții de transport eficiente și pentru a orienta dezvoltarea infrastructurii rutiere în anii următori. Documentul este parte a proiectului „MOVE IT like Lublin” și urmează să fie prezentat spre aprobare Consiliului Municipal Chișinău. Planul va servi drept fundament pentru toate măsurile și inițiativele menite să transforme capitala într-un oraș modern și sustenabil, cu un sistem de transport performant și ecologic.

Planul urmărește modernizarea transportului public, reducerea emisiilor de carbon, promovarea mijloacelor de transport alternativ și sporirea siguranței rutiere.

Scopul principal este dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil, adaptat nevoilor locuitorilor, care să contribuie la reducerea poluării și la creșterea calității vieții în oraș. Documentul abordează probleme precum aglomerația urbană, schimbările climatice, încurajarea utilizării bicicletelor și trotinetelor, precum și siguranța în trafic. Planuri similare au fost implementate cu succes în orașe precum Lublin, Copenhaga, Stockholm și Tokyo.

Primul pas pentru implementarea PMUD include măsuri urgente care vor avea un impact rapid asupra vieții chișinăuienilor. Printre cele mai importante proiecte planificate în timpul apropiat se numără:

– Reînnoirea parcului de autobuze urbane;

– Extinderea benzilor dedicate transportului public;

– Implementarea sistemului de e-ticketing;

– Dezvoltarea Centrului de Monitorizare a Traficului;

– Reabilitarea străzilor principale: Tighina, Alexandru cel Bun, 31 August 1989, Mesager, Industriala, Vasile Lupu, Hâncești, Bodoni, Pușkin;

– Modernizarea trotuarelor și reabilitarea rețelei pietonale;

– Crearea unei rețele de piste pentru biciclete și a unui sistem de partajare a bicicletelor.

Pe termen mediu (2025-2030), PMUD vizează o serie de măsuri ambițioase, printre care:

– Modernizarea completă a flotei de transport public;

– Extinderea transportului intermodal și integrarea modurilor de transport;

– Dezvoltarea de terminale Park & Ride (P&R), pentru a încuraja utilizarea transportului public;

– Implementarea unor zone sigure în jurul școlilor și a măsurilor de calmare a traficului;

– Extinderea infrastructurii velo cu piste separate de traficul auto;

– Regenerare urbană și pietonalizarea unor zone centrale;

– Dezvoltarea unui sistem extins de management al traficului;

– Crearea unui sistem inteligent de management al parcării;

– Implementarea unei platforme digitale pentru mobilitate urbană integrată (Mobility as a Service – MaaS).

Pe termen lung (după 2030), PMUD vizează transformarea completă a mobilității urbane din Chișinău. Asta presupune: 

– Crearea unor zone cu emisii reduse în centrul orașului;

– Electrificarea flotei de transport public și extinderea infrastructurii pentru vehicule electrice;

– Implementarea sistemelor de transport public autonome;

– Dezvoltarea unui sistem avansat de transport inteligent (ITS);

– Crearea unui tablou de bord urban pentru monitorizarea în timp real a traficului;

– Integrarea orașului într-o rețea europeană de mobilitate digitalizată;

– Conectarea infrastructurii locale la rețeaua TEN-T pentru o integrare mai bună cu Uniunea Europeană;

– Dezvoltarea terminalelor multimodale pentru a facilita transferul rapid între modurile de transport.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Chișinău este parte integrantă a „MOVE IT like Lublin” – o inițiativă de dezvoltare durabilă a transportului public din Chișinău. Pe parcursul mai multor luni au fost organizate un șir de consultări publice, incluzând sesiuni interactive cu cetățenii și grupuri de lucru tematice. Acestea au contribuit la ajustarea și validarea soluțiilor propuse în PMUD, asigurând astfel o abordare participativă și transparentă.

Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 de euro, dintre care 3.325.000 de euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 de euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.

Distribuie articolul: