Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a lansat pentru consultare publică un proiect de ordin ce propune aprobarea unei liste de transportatori aerieni interziși pe teritoriul Republicii Moldova. Printre companiile vizate se numără transportatori din țări precum Tanzania, Iran, Irak și Rusia. Proiectul, realizat în colaborare cu Autoritatea Aeronautică Civilă, are ca scop alinierea legislației naționale la reglementările Uniunii Europene.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a supus consultărilor publice un proiect de ordin „Cu privire la aprobarea listei transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul R. Moldova”, transmite newsmaker.md.

Potrivit documentului, controlul asupra executării prezentului ordin se va pune în sarcina Autorității Aeronautice Civile. Se menționează că proiectul a fost elaborat de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la propunerea Autorității Aeronautice Civile.

„Prin elaborarea proiectului național în redacția actuală se urmărește avansarea gradului de compatibilitate în corespundere cu amendamentele adoptate la nivelul actului UE, de la transpunerea inițială a prevederilor acestuia la nivel național prin Ordinul MEI nr. 439 în 2018”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În lista transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Republicii Moldova figurează transportatori precum: Air Tanzania, Air Zimbabwe, Avior Airlines, Iran Aseman Airlines, Iraqi Airways.

Transportatorii aerieni vizați în proiectul suspus consultărilor sunt din: Tanzania, Zimbabwe, Iran, Irak, Afganistan, Angola, Armenia, Congo Brazaville, Republica Democratică Congo, Djibouti, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Kârgâzstan, Liberia, Libia, Nepal, Rusia, Sudan.

Documentul include și o listă a transportatorilor aerieni care fac obiectul unor restricții operaționale pe teritoriul Republicii Moldova. Statul de înmatriculare al acestora: Iran și Coreea de Nord.

Distribuie articolul: