Regiunea transnistreană riscă să rămână fără gaze naturale începând cu ianuarie 2025, după ce Gazprom nu a rezervat capacitatea de transport necesară pentru a doua lună de iarnă, anunță Ministerul Energiei. În acest context, Chișinăul trebuie să se pregătească pentru un scenariu de urgență, în care va fi nevoit să asigure livrări de gaze către malul stâng și să achiziționeze energie electrică la prețuri semnificativ mai mari.

Până la sfârșitul lunii decembrie 2024, Gazprom livrează în regiunea transnistreană un volum de 5,7 milioane m³/zi. Pentru luna ianuarie, consumul de gaze pe malul stâng este estimat la 3,7 milioane m³/zi, incluzând necesarul pentru funcționarea centralei MGRES, care produce energie electrică pentru zonă. Fără măsuri de economisire, aceste cifre rămân valabile.

Totuși, dacă centrala MGRES ar trece la utilizarea cărbunelui, iar activitatea industrială s-ar reduce, aplicându-se măsuri de economisire a gazului, consumul ar putea scădea la 2,3–2,7 milioane m³/zi. Licitațiile pentru rezervarea capacității de transport pentru ianuarie urmează să aibă loc zilnic, începând cu 31 decembrie 2024.

În paralel, liderul autoproclamat de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a decretat stare de urgență economică în regiune, iar „ministrul economiei” a anunțat că stocurile de cărbune disponibile vor fi utilizate pentru producerea energiei electrice. Aceste rezerve sunt estimate să dureze doar 50 de zile.

Experții avertizează că lipsa gazului ar putea declanșa o criză umanitară severă în stânga Nistrului, în timp ce malul drept va fi afectat de creșterea semnificativă a prețurilor la energia electrică. În absența producției de energie la Centrala de la Cuciurgan, Moldova va fi nevoită să cumpere electricitate de pe bursa din România, la prețuri ridicate, în condițiile unui deficit deja existent în țara vecină.

Distribuie articolul: