E mai încrezătoare ca oricând în victoria sa la showul românesc X Factor. Anastasia Ursu, alias Miss M, a așteptat nespus de mult seara de ieri, când avea să aibă loc selecția bootcamp în cadrul competiției muzicale. Talentata basarabeancă a ales o piesă bine cunoscută de publicul tânăr, mai ales după lansarea filmului „Fisty Shades of Grey”, în a cărei coloană sonoră a fost inclusă. 

Anastasia Ursu nu a ales din întâmplare această piesă. La sfârșitul lunii august, tânăra lansa oficial, un cover acustic pentru piesa „Love me like you do”, din repertoriul cântăreței Ellie Goulding. În cover, Anastasia era acompaniată la chitară acustică de jumătatea sufletului ei: Iurii Gershman.

„Am avut o vară foarte rece anul acesta. Și unica ce-mi încălzește sufletul acum e dragostea. Ne-am îndrăgostit cu Iurii Gershman de această piesă încă de la prima audiție. De mult timp aveam dorința să facem un cover la această piesă. Melodia are o magie în ea, iar versurile sunt romantice și în același timp foarte simple. De data asta, nu apar emoționată în fața camerei. Mă simt liniștită, pentru că el este alături de mine. Și dacă zbor cu gândurile prea departe, el mă va ține strâns de mână și mă va trezi ușurel”, mărturisea interpreta, atunci.

Pe scena de la X Factor, Anastasia a interpetat piesa cu aceeași emoție și ardoare, care a cucerit din prima jurații aflați în față. Mai ales că și-a pus o rochie roz, în stil retro. Și podoaba capilară i-a fost aranjată potrivit.

Din sală, îi țineau pumnii cei care i-au dat viață și moștenit talentul Anastasiei – părinții Rimma și Mihail Ursu, care sunt actori de circ.

page

Ștefan Bănică a rămas încântat de prestația basarabencei, mărturisind: „Recunosc, ești unul dintre concurenții mei preferați din această ediție! Ne-ai adus pe toți în lumea circului.”

„Ești un contracandidat serios la câștigarea titlului de anul acesta! Ești ireproșabilă”, i-a spus, la rându-i, Horia Brenciu.

Delia a asigurat-o, în schimb, că Anastasia va merge mai departe în echipa ei, alături de alți basarabeni despre care vă vom mărturisi tota zi. „Anastasia te duce într-o poveste în momentul în care apare pe scenă. O să te rog să te îndrepți ușor spre scaun!”, a mărturisit jurata.

12316336_920623734651458_2452357004135199722_n

Foto: X Factor

Distribuie articolul: