Se apropie Ziua Naţională a Vinului, ediţia XXIII, marcată în perioada 5-6 octombrie în Republica Moldova. Un eveniment special, în care întreaga țară va omagia vinul şi truda neobosită a vinificatorilor noştri.

Cei care îşi doresc să sărbătorească vinul departe de aglomeraţia urbană şi Piaţa Marii Adunări Naţionale, sunt invitaţi pe data de 5 octombrie la Castel Mimi, aflat la doar 40 de km de Chişinău, unde va fi organizat tradiţionalul eveniment “Show Must Go On”. Pe lângă vinul tânăr pe care vinăria îl va turna în pahare din sticlă, în cantităţi nelimitate, oaspeţii vor fi ademeniţi cu plăcinte tradiţionale şi miros de grătare încinse, delicii din carne gătite de bucătari pricepuți în prezenţa vizitatorilor.

Şi ce fel de sărbătoare ar fi fără muzică?! Pe toată durata evenimentului oaspeţii se vor bucura de muzică live interpretată de Felicia Dunaf cu DUNAFF BAND, care vor binedispune publicul cu hituri locale şi internaţionale. Ansamblul “Dorurele”, Maria Iliuţ şi “Crenguţă de Iederă” vin să facă spectacol folcloric, iar surpriza zilei este îndrăgita cântăreaţă de muzică popular, Zinaida Julea, care va susţine un recital. Din programul artistic nu va lipsi arhicunoscuta piesă “E sărbătoare şi răsună muzica”.

Pentru a celebra strugurii roditori și vinul moldovenesc din soiuri autohtone, pe teritoriul Castelului Mimi, una dintre cele mai frumoase 15 vinării din lume, va fi jucată o horă imensă. Toți oaspeții, de la mic la mare, se vor prinde în această hora, alături de Ansamblul de dansuri populare „Strămoșeasca”.

Petrecăreţii sunt îndemnaţi să vină la Castel Mimi cu Trenul Vinului, pentru a se distra pe cinste şi a renunţa la automobilele proprii în favoarea transportului ecologic. La coborâre, călătorii vor fi întâmpinaţi festiv cu dansuri populare, pâine şi sare de către Ansamblul “Strămoşeasca”.

“Show Must Go On” se va încheia după ora 20:00 cu ritmuri muzicale mixate de DJ, timp în care părinţii şi copiii vor putea coace bezele la foc deschis – un moment perfect pentru a încheia o zi de neuitat.

Pentru mai multe detalii despre programul Zilei Naţionale a Vinului la Castel Mimi accesaţi https://castelmimi.md/.

Distribuie articolul: