Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită publicul la vernisarea  expoziției cu genericul „NICOLAE DONICI, GENIUL STELAR AL BASARABIEI. 150 de ani de la naștere”, consacrată lui Nicolae DONICI, pionier al astrofizicii moderne, nobilul basarabean, care a construit o adevărată citadelă a științei la Nistru, membru de onoare al Academiei Române, membru fondator al Uniunii Astronomice Internaționale, unul dintre cei mai mare astronomi din prima jumătate a sec. XX.
În expoziție se regăsesc:
  • lucrări semnate de protagonist „Observatorul de astronomie fizică situate în parcul din Dubosarii Vechi (Basarabia), București (februarie 1929, noiembrie, 1933);
  • raportul lui Nicolae Donici, membru de onoare al Academiei Române, ținut la al treilea Congres al Uniunii astronomice internaţionale ţinut la Leiden (Olanda) de la 5 – la 13 iulie 1928;
  • materialele Simpozionului Internaţional “Astronomul Nicolae Donici – 140 de ani de la naştere”;
  • publicații semnate de Ion HOLBAN, Magda STAVINSCHI, Haralambie CORBU, Iurie COLESNIC, Veaceslav URSACHI, Nicolae ENCIU ș.a., enciclopedii, dicționare de astronomie şi astronautică, anuare astronomic, ziare, reviste.
Din colecțiile Agenției Naționale a Arhivelor sunt prezentate mai multe documente:
  • Dosarul cu cererea și documentele doveditoare a familie Macri pentru recunoașterea apartenenței familiei la nobilimea basarabeană;
  • Dosarul cu referire la instituirea tutelei asupra proprietăților lui N. Macri și a copiilor acestuia, printre care si mama lui N.N. Donici – Limonia (Limonița) Macri;
  • Contract privind arendarea a unei părți din moșia Talaeși, județul Chișinău, proprietate a lui N. N. Donici;
  • fotografii din fondul personal Gheorghe Bezviconi etc.
Moderator eveniment: Alexandru Corduneanu, poet, publicist.
Expoziția poate fi vizitată până la 7 octombrie 2024 în spațiul expozițional, etajul II, blocul central (str. 31 august 1989, 78A).
Vernisarea expoziției va avea loc la 13 septembrie 2024, ora 11.00, spațiul expozițional, etajul II, bloc central (str. 31 august 1989, 78A

Distribuie articolul: