Pe 26 iulie s-au împlinit 3 ani de la trecerea în neființă a Lidiei Bejenaru, solista orchestrei Lăutarii și soția Maestrului Nicolae Botgros. În primele ore ale dimineții, artistul a transmis un mesaj emoționant: „Iartă-ne pe toți cei care ți-am greșit, scumpa mea,” a scris Botgros.

„Astăzi, 26 iulie 2021, la ora 6:15, cu trei ani în urmă, Liduța și-a dat ultima ei suflare. La numai la 68 de ani a plecat la ceruri, unde cu siguranță se simte mai liniștită și mai aproape de Dumnezeu.

Nouă celor ce am rămas cu marea durere în suflet ne este foarte greu fără ea. Liduța a știut să ne țină pe toți în casă și la masă, ne-a încălzit pe toți și ne-a iubit.

Noi am trăit 50 de ani împreună în mare iubire, înțelegere așa cum trăiește toată lumea, cu mare grijă de Cornel, de părinți, de prieteni și de colegi.

Astăzi, în familia noastră avem o nouă născută, nepoata Camelia, care cu siguranță Liduța s-ar fi bucurat de ea, dar nu a fost să fie.

Multe lucruri mai puteau să fie, dar Dumnezeu să te odihnească Liduța , în liniștea sa și să ne ierte si pe noi toți, cei care ți-am greșit scumpa mea, Liduța”, se arată în mesajul maestrului, Nicolae Botgros.

Lidia Bejenaru Botgros a decedat pe 26 iulie 2021. Fiul ei a explicat că mama sa, în vârstă de 68 de ani, suferea de cancer și nu și-a revenit după intervențiile chirurgicale. Solista Orchestrei Naționale „Lăutarii” a fost înmormântată pe 28 iulie 2021.

În februarie 2022, Lidia Bejenaru a fost distinsă post-mortem cu titlul de cetățean de onoare în Sîngerei.

La 3 mai 2023, Lidia Bejenaru-Botgros ar fi împlinit 70 de ani.

Prim-dirijorul Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, Nicolae Botgros, a făcut mărturisiri emoționante în cadrul unei emisiuni despre regretata sa soție, Lidia Bejenaru, care a trecut în neființă în 2021.

Distribuie articolul: