Activitățile de construcție care implică zgomot vor fi interzise în zilele de duminică și în sărbătorile nelucrătoare, precum și în zilele de luni până sâmbătă între orele 18:00 și 08:00. O propunere legislativă în acest sens, elaborată de deputatul PAS Vasile Grădinaru, va fi supusă plenului Parlamentului pentru examinare de către Comisia de economie, buget și finanțe.

„Ținând cont de faptul că majoritatea cetățenilor se recreează pe parcursul zilei de duminică și în zilele de sărbătoare nelucrătoare, considerăm necesară extinderea interdicției de a executa lucrări de construcție care produc zgomot pentru aceste zile”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

De asemenea, se va interzice modificarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale prin instalarea echipamentelor consumatoare de gaze în încăperi altele decât bucătăria sau halele termogeneratoare, în cadrul lucrărilor de reconstrucție a încăperilor.

De asemenea, va fi interzisă realizarea lucrărilor de termoizolare și schimbarea culorii fațadei fără autorizație de construire pentru clădirile orientate spre bulevarde și străzi, pentru clădirile monument, pentru construcțiile din zonele de protecție ale acestora, cu excepția lucrărilor de finisare exterioară care nu modifică elementele fațadelor și soluțiile cromatice.

Alte modificări prevăd extinderea termenului de privatizare pentru locuințele susceptibile de privatizare. Această extindere se justifică deoarece există litigii care urmează să fie examinate de instanța de judecată și deoarece există aproximativ 9.000 de locuințe susceptibile de privatizare, majoritatea fiind în municipiul Chișinău.

O modificare similară a fost propusă și de un grup de deputați din Fracțiunea „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”, iar Comisia de economie, buget și finanțe a sugerat combinarea celor două proiecte pentru a fi discutate în lectura a doua.

Distribuie articolul: