Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) recunoaște că Ana-Maria, tânăra însărcinată găsită moartă opt zile după dispariție, ar fi putut fi salvată dacă poliția avea mai multe instrumente de acțiune. Viorel Cernăuțeanu a sugerat modificarea legislației pentru a permite poliției accesul direct la camerele de supraveghere din spațiile publice.

Declarațiile au fost oferite în timpul audierilor publice organizate de Parlament pe 30 aprilie, scrie newsmaker.md.

„Atunci pe urmele fierbinți am stabilit că direcția în care am găsit-o pe Ana-Maria, plecarea din localitate a fost la ora 4:50 dimineața, la o oră și 50 după ce (nr. red: prietenul tinerei) a depus plângerea. Dar amintesc, noi am fost sesizați la ora 00:20 la miezul nopții, deci erau 4 ore și ceva. Ca să spun acum că reușeam, poate că reușeam. Este greu să afirm acum, pentru că depinde totul de măsurile sau informația pe care o aveam în prima fază”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Procuratura Generală a dat asigurări că cazul Anei-Maria va ajunge în instanța de judecată. Potrivit procurorilor, pe caz au fost dispuse spre efectuare mai multe expertize „care sunt obligatorii și necesare pentru a acumula probatoriul necesar”. Procuratura anunță că sunt investigate, inclusiv, cazurile semnalate în mediul online care vizează presupuse ilegalități admise de familia principalului suspect în ultimii ani.

„Dincolo de acest caz, Procuratura Generală s-a autosesizat și a demarat investigații și în baza altor informații despre implicarea acestor persoane în alte infracțiuni. Este vorba, din câte cunosc, despre cazul unui copil de zece luni, reflectat. Vom veni cu un răspuns și la acest caz. Din discuția cu procurorul șeful al Procuraturii Orhei și-a exprimat convingerea că vor fi investigate și analizată toată informația care se referă la aceste persoane. (…) Acum suntem la etapa în care informațiile sunt verificate”, susține Mariana Gornea, procuror în cadrul Procuraturii Generale.

Distribuie articolul: