Statistica arată că în Republica Moldova există peste 150,000 de persoane cu dizabilități, dar doar 15% dintre acestea sunt angajate. Unul dintre cei norocoși să meargă zi de zi la muncă este eroul reportajului nostru, Stanislav Pivovarciuc. De cinci ani, activează într-un centru ce furnizează servicii psihologice și sociale pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, fiind persoana care îi întâmpină pe toți cei ce vin la instituție și le facilitează accesul la specialiștii centrului, scrie tv8.md

Chiar dacă a urmat facultatea de științe politice și deține un masterat în acest domeniu, Stanislav își desfășoară acum activitatea ca “ușier”. A renunțat la visul de a deveni ministru sau ambasador nu din cauza condiției sale fizice, ci din dezamăgire față de clasa și cultura politică, o experiență comună cu mulți alți studenți.

 

„Mă numesc Pivovarciuc Stanislav, am 32 de ani, sunt din municipiul Chișinău, am absolvit facultatea „Științe politice și administrative” la USM. Fiind la facultate, mi-a fost pe unde ușor, pe unde mai greu, dar mi-a fost destul de ok. Colegii au fost foarte receptivi, când aveam nevoie de ajutor, mă ajutau”.

Stanislav este membru al echipei centrului socio-psiho-pedagogic, fiind persoana care primește și însoțește toți cei care intră în instituție. O altă sarcină a sa este înregistrarea beneficiarilor într-un registru și îndrumarea lor către specialiștii de care au nevoie. În timpul interviului, am capturat o parte din activitatea cotidiană a lui Stanislav.

Pentru Stanislav, faptul că are o slujbă reprezintă o binecuvântare, întrucât, înainte de a se alătura acestui loc de muncă, a întâmpinat numeroase refuzuri.

După ce am absolvit facultatea, eram în căutare de muncă vreo 2 ani. În 2018, am găsit asociația Motivația și m-a ajutat să mă angajez. Am ajuns la Centrul Psiho-socio-pedagogic. La început eram ca secretar, acum sunt ca ușier. – Cu ce gând ai plecat când te-ai dus să faci facultatea de științe politice? – Am vrut să obțin o funcție municipală ori de stat, un secretar, un ministru, ambasador. Pe parcurs, am înțeles că e altfel. – De ce? Ce te-a făcut să dai înapoi? – Văzând ce se întâmplă acolo sus, nu mai am poftă de nimic”. 

Din copilărie, Stanislav a fost diagnosticat cu probleme de vedere. Starea sa de sănătate s-a complicat în adolescență, când, în urma unei intervenții chirurgicale, partea stângă a corpului i-a rămas imobilă.

La început a fost greu, deoarece lumea ma privea cu dispreț, ca asta este molipsitor, cu timpul m-am luat în mâini și îmi era totuna ce crede lumea. Miam spus că dacă o persoană este sănătoasă la cap nu va râde de un om care are probleme de sănătate”.

Pe parcurs, a construit o barieră emoțională pentru a face față episoadelor de discriminare pe care le-a experimentat și continuă să le întâlnească.

Copiii, din păcate, nu cunosc și încep a arăta cu degețelul. Dar nu ei sunt de vină, dar părinții că trebuie să le explice că sunt persoane care au probleme”. 

Comparând atitudinea societății moldovenești față de persoanele cu dizabilități acum 20 de ani cu cea actuală, Stanislav crede că oamenii au devenit mai empatici.

Sunt schimbări un pic, persoanele se uită altfel, nu cu dispreț ori cu frică. Este parcă o schimbare, societatea s-a copt. – După părerea ta, ce crezi că ar trebui să se schimbe în societate pentru a nu mai exista barierele pentru persoanele cu dizabilitate, de a se angaja pe piața muncii? – În primul rând, statul ar trebui să creeze mai multe locuri de muncă și angajatorii să fie obligați să angajeze persoane cu dizabilități”. 

Chiar și așa, tânărul crede că angajatorii de acum manifestă o mai mare deschidere față de persoanele cu dizabilități. Stanislav este de părere că angajarea unei persoane cu nevoi speciale ar trebui să fie un privilegiu pentru companii.

„Să fie mai buni, să nu se teamă de persoane cu dizabilități, suntem la fel, doar că avem anumite probleme de sănătate, nu suntem molipsitori. – Pentru angajatori? – Să fie mai deschiși cu oamenii cu dizabilități. Să le dea de lucru, nu vrem să fim o povară pentru stat. Angajatorul trebuie să creeze și condiții de muncă, asta este financiar greu. Dar odată ce face asta, pentru el este si un privilegiu să angajezi persoane cu dizabilitate”.

Deși are un salariu stabil, banii pe care îi primește sunt prea puțini pentru a se întreține de unul singur.

„Mai am și probleme de sănătate, sunt pe medicamente, e foarte greu. Acum sunt cu ajutorul părinților, dar singur nu aș reuși. Pentru persoanele nu dizabilități, am un mesaj. Să nu dispere, să se ia în mâini, să se angajeze. Adică, cei care au posibilitate”.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: