Aceste exerciții pot ajuta la obținerea de orgasme mai puternice, recuperarea după naștere sau pregătirea pentru naștere. În plus, actul sexual va deveni mult mai satisfăcător, atât pentru tine, cât și pentru partenerul tău. Deci, toată lumea are de câștigat. Mai exact, aceste exerciții sunt exercițiile Kegel. Acestea sunt extrem de utile pentru controlul vezicii urinare, dar și pentru întărirea vaginului.

Mușchii pelvieni se află chiar în partea de jos a cavității toracice. Ei se află sub toate organele interne. Mușchii pelvieni se află chiar în partea de jos a cavității toracice. Ei se află sub toate organele interne. Mușchii pelvieni sunt mușchi levatori, ceea ce înseamnă că atunci când se contractă, ei “ridică” ceva. În acest caz, ceea ce ridică este podeaua pelviană.

Cel mai simplu mod de a “simți” acești mușchi este să-i strângi asemenea cum ai încerca să nu urinezi. Dacă sunt slăbiți din cauza nașterii sau a lipsei de exerciții fizice, pot să apară tot felul de probleme neplăcute, printre care incontinența urinară.

Chiar dacă nu ai această problemă, exercițiile pot preveni apariția ei și te pot ajuta să te bucuri mai mult de actul sexual.

Cum îți afectează mușchii Kegel viața amoroasă Chiar dacă ești tânără și sănătoasă, o podea pelviană mai puternică este de dorit din mai multe motive:

Te va ajuta să aduci pe lume bebelușii mai eficient atunci când va veni momentul. Te poate ajuta să te recuperezi mai repede după naștere. Îți poate crește plăcerea în timpul sexului. Te poate ajuta să faci sexul mai plăcut pentru partenerul tău.

Cum să-ți întărești mușchii pelvieni: 3 exerciții care vor îmbunătăți actul sexual

Cel mai simplu exercițiu:

Pur și simplu strânge mușchii pelvieni timp de cinci secunde, conform recomandărilor făcute publice de Clinica Mayo, apoi eliberează contracția timp de cinci secunde. Dacă exersezi destul de mult, poți ajunge la contracții de până la 10 secunde, cu pauze de 10 secunde între contracții.

Al doilea exercițiu devine mai complicat:

Exercițiile Kegel sunt mai eficiente dacă te concentrezi doar pe podeaua pelviană în timp ce le faci. Lucrul la podeaua pelviană cu excluderea altor mușchi din apropiere poate fi dificil, și aici intervine practica.

Concentrează-te pe strângerea planșeului pelvian, apoi eliberează intenționat, unul câte unul, orice alți mușchi pe care s-ar putea să-i fi angajat neintenționat: abdomenul, fesele sau coapsele, de exemplu. Exersează acest lucru din nou și din nou, contractând podeaua pelviană în timp ce păstrezi restul corpului relaxat. Dacă faci constant aceste exerciții, vei vedea că devine mai ușor.

Exerciții Kegel cu… accesorii:

Dacă nu știai, există o mulțime de accesorii care te vor ajuta să faci corect aceste exerciții. Majoritatea sunt confecționate dintr-un silicon igienic moale. Acestea se introduc în vagin și opun rezistență, astfel încât tu vei fi nevoită să încordezi mușchii pentru a le ține acolo. Unele au și funcții de vibrații pentru a-ți indica în ce fază a antrenamentului ești.

Câteva avertismente legate de exercițiile Kegel:

La fel ca orice alt antrenament, acesta este eficient doar dacă îl faci corect. În primul rând, nu este necesar să faci toată ziua exercițiile, în fiecare zi: trei serii de cinci până la 10 repetări pe zi sunt suficiente.

De asemenea, evită să-ți ții respirația, ceea ce multe persoane tind să facă în mod inconștient în timp ce fac exerciții de orice fel. Dar retinerea respirației face ca exercițiile să fie mai puțin eficiente și, în plus, nu te mai oxigenezi corect.

Deși oprirea jetului de urină este o modalitate bună de a identifica mușchii pelvieni, nu este un bun înlocuitor pentru exercițiile Kegel. Dacă faci acest lucru în mod repetat, corpul tău poate învăța să-și golească vezica urinară incomplet, ceea ce poate provoca o infecție a tractului urinar.

Ai răbdare! Deși vrei să-ți îmbunătățești viața sexuală sau să fii mai sănătoasă, ca orice exercițiu, Kegel necesită timp. Este nevoie de câteva săptămâni sau chiar luni până când vei vedea rezultatele. Continuă să perseverezi și cu siguranță vei ajunge acolo.

Distribuie articolul: