Visezi la propria locuință, însă nu ești pregătit să apelezi la un credit ipotecar? Să știi că programul Prima Casă te poate ajuta în acest sens! Dar ce reprezintă acest program, care sunt condițiile unui astfel de împrumut pentru imobile în Chișinău și cum poți să-ți realizezi visul de a avea propria locuință? Toate aceste răspunsuri le găsești în rândurile ce urmează.

Ce este programul Prima Casă?

Prima Casă este un program al guvernului care are rolul de a sprijini persoanele ce doresc să achiziționeze pentru prima dată o locuință și nu au beneficiat în trecut de vreun credit ipotecar. În acest sens, guvernul garantează 80% din valoarea împrumutului pentru cumpărarea locuinței, prima plată fiind de 5 la sută din valoarea imobilului, adică de șase ori mai puţin decât în cazul creditelor ipotecare obişnuite pentru apartamente în Chișinău (persoanele care îşi permit, pot achita o primă rată mai mare).

Avantajele cumpărării unei locuințe cu Prima Casă

  • Costuri foarte mici. Guvernul îți oferă toate condițiile pentru a avea propria locuință cu puțini bani.
  • Termenul creditului până la 25 ani. Ai posibilitatea de a achita ratele comod, fără prea multă grabă.
  • Asigurare oferită de Guvernul RM. Cu un astfel de document poți fi sigur că locuința este asigurată și nu o vei pierde.
  • Valoarea locuinţei până la 1 milion de lei. Acest lucru înseamnă că ai posibilitatea să-ți procuri o casă, cu toate condițiile unei vieți moderne.

 Condițiile programului Prima Casă

  • Guvernul nu obligă să fii căsătorit(ă).
  • Trebuie să fii angajat în câmpul muncii, cu o  vechime de cel puţin 4 luni;
  • Nu trebuie să ai un imobil în proprietate sau să deții unul suprafaţa căruia nu depăşeşte suprafaţa imobilului procurat în cadrul Programului;
  • Trebuie să ai vârsta de la 18 până la 50 ani;
  • Prima rată – minim 5% din costul locuinţei.

Young couple analyzing housing project while buying a new apartment.

 Cum îți realizezi visul de a avea propria locuință?

Consultantii imobiliari de la RE/MAX îți oferă posibilitatea de a aplica la programul Prima Casă, astfel încât într-un timp relativ scurt te vei putea bucura de confortul propriei locuințe. În acest fel, ai posibilitatea să economisești resurse de timp și de energie, de bani și de eforturi, deoarece vei colabora cu agenți imobiliari de un profesionalism indiscutabil. Rolul unei agenții imobiliare în Chișinău, în aceste cazuri, este să intermedieze legal tranzacția și să facă procesul mult mai simplu și rapid, dar în strictă conformitate cu toate legile în vigoare.

Nu mai pierde timpul, acum e șansa ta! Apelează pentru consultații și tranzacții la cheie.

 

Distribuie articolul: