Starul italian Toto Cutugno a încetat din viață la vârsta de 80 de ani, ieri, în jurul orei 16:00, la spitalul San Raffaele din Milano, unde era internat. Managerul său, Danilo Mancuso, a confirmat vestea pentru agenția italiană de presă, ANSA.

 

Toto Cutugno a trecut la cele veșnice după o boală îndelungată, starea sa de sănătate agravându-se în ultimele luni.

Născut în Toscana dintr-un tată sicilian, Cutugno a câștigat prestigiosul concurs Eurovision în 1990 cu piesa “Insieme: 1992”.

În 1983, el a triumfat la Festivalul de la Sanremo cu melodia “L’italiano”, care ulterior a fost preluată și tradusă în diverse limbi de numeroși interpreți.

Albumul “L’italiano” s-a vândut în milioane de exemplare, aducându-i notorietatea pe plan mondial. În anii următori, a continuat să participe la Sanremo, ocupând locul al doilea cu piese precum “Serenata”. A primit de asemenea premiul pentru cel mai bine vândut disc italian din lume pentru albumul “L’italiano”.

În 1990, Toto Cutugno a reușit să obțină locul al doilea la Sanremo pentru a cincea oară, interpretând “Gli amori” alături de Ray Charles. Tot în același an, a câștigat marele premiu la Eurovision cu piesa “Insieme: 1992”.

Toto Cutugno a avut o carieră prolifică, compunând peste 400 de melodii cântate de artiști renumiți în întreaga lume. A înregistrat 18 albume și a vândut peste 100 de milioane de discuri pe glob. În 2019, a fost subiectul unei controversate în Ucraina, unde un grup de muzicieni a încercat să îi interzică să cânte la Kiev, acuzându-l că susține Rusia, în linie cu Al Bano, alt veteran muzical din sudul Italiei.

Distribuie articolul: